Atenția – instrument fundamental

Când se întâmplă atât de multe lucruri în jurul nostru una dintre cele mai mari provocări este să ne păstrăm concentrarea. Există mai mulți factori care contribuie la pierderea atenției iar printre aceștia se numără: conversațiile neplanificate din birou, notificările care ne atacă din laptop, telefon, chiar și ceas, dorința de a naviga online spre niște direcții întâlnite în timp ce aveai o misiune. Toți acești factori îți influențează negativ productivitatea și te mențin legat de un program tip 9 to 5. Un studiu recent arată că atenția te ajută să descoperi idei noi, iar cum astăzi fiecare business este unul bazat pe îmbunătățire și idei continue, prin atenție continuă reușim să luăm cele mai bune idei de îmbunătățire și redescoperire pentru business-ul în care ne aflăm.

Rob Walker, cunoscut jurnalist și profesor de design care s-a aflat întotdeauna în partea creativă a vieții a publicat recent cartea numită “The Art of Noticing”, o resursă menită să ajute oamenii să vadă lumea în mod diferit. Rob spune că oamenii cei mai creativi și cei care inovează sunt cei care observă ceea ce alții nu reușesc să vadă. Din acest motiv el ne provoacă să acordăm atenție tuturor detaliilor, să facem exerciții zilnice prin care să vedem inclusiv rutina zilnică cu alți ochi și din alte perspective.

Și pentru a reuși să ne păstrăm atenția și să fim cât mai conectați la momentul prezent și pentru a ne antrena atenția există câteva exerciții pe care le putem face zilnic în scopul acestui antrenament:

  1. Un plan zilnic structurat pe ore: unul dintre motivele principale pentru care ne pierdem concentrarea este lipsa unui plan adecvat. Drept urmare, mintea noastră nu reușește să rămână concentrată pe ce este “de făcut” în acel moment pentru că nu are o misiune specifică. Atunci când ne oferim o structură a fiecărei zile de lucru și ne facem un plan divizat pe ore (ce voi face în fiecare oră), vei ști în momentul în care apar distragerile că nu fac parte din prioritățile tale din ora respectivă și că ai de dus ceva la bun sfârșit. Totodată, acest exercițiu te va ajuta să-ți dai seama cât timp pierzi de fapt cu task-uri pe care nu le încadrezi într-un timp specific;
  2. Găsește-ți starea de flow: conform studiilor făcute de Chicago University, intrarea într-o stare de flow poate ajuta la consolidarea capacității de concentrare și la maximizarea performanței și nivelurilor de învățare.
  3. Găsește mereu o perspectivă diferită: modul în care vezi lumea este influențat de persoanele pe care le asculți și lucrurile pe care le întâlnești zilnic. Pentru a căpăta o viziune mai completă poți să alegi în mod intenționat să vorbești / interacționezi mereu cu oameni diferiți. Astfel, vei avea o perspectivă mai clară asupra realității și îți vei salva din timpul pierdut văzând o singură perspectivă a problemei.

Odată cu concentrarea și atenția vei descoperi că poți să-ți folosești timpul diferit și că reușești să economisești multă energie zilnic.

Articole similare

Iubirea de sine între curaj și blândețe

Cel mai important instrument al unui lider este propriul sine. Iar noi suntem construiți din ce gândim și facem zi de zi. Dar și din ceea ce învățăm și din

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Multitasking-ul, un sport de performanță

Începutul de an este, de multe ori, legat de obiective strălucitoare și dorința de schimbare. Pentru că cei mai mulți dintre noi declarăm că nu avem timp, încercăm să găsim

Abordarea eșecului

Eșecul, prin definiția sa din dex, înseamnă înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. Consider că prima și a treia variantă pot fi lăsate de o parte, având o notă ușor

Gestionarea stresului în echipe

Venim astăzi către tine cu câteva idei despre cum poți acționa în echipă astfel încât să navigați cu ușurință valul emoțional al momentului.