36730138515_df5bf7f425_z

Ce fac “tinerii din ziua de azi” pentru a investi în propria educație?

NEWSFEED a aflat ce sacrificii fac tinerii pentru a-și completa pregătirea pentru viață.
Pentru Florin Lazăr, student la Facultatea de Electronică din cadrul Politehnicii din București, a fost mereu clar că la facultate învață o mulțime de lucruri, dar că alte cunoștințe, absolut necesare, îi rămân complet inaccesibile. Așa că a căutat mereu să privească lucrurile dintr-o perspectivă nouă, să cunoască oameni noi și să se expună la experiențe care să-l provoace.

„Am participat în primăvară la un program gratuit de leadership prin care m-am cunoscut mai bine pe mine însumi, apoi am decis să investesc într-o experiență în care să-mi testez competențele și să văd exact de ce sunt în stare. Programul LEADERS Experience a apărut ca o etapă firească în evoluția mea și am vrut să investesc în primul rând în mine”, explică acesta.

Varianta I: Economii și bani de la părinți 
LEADERS Experience este un program de educație non-formală al Fundației LEADERS, în care verbul „a face” este de bază. Gândit ca un accelerator de experiențe, Experience se desfășoară pe o perioadă de 6 luni, timp în care tineri cu vârste între 18 și 25 de ani au parte de experiențe reale de business, cunosc lideri din domenii importante și se implică într-un proiect social real. Costul total al programului Experience este de 1500 de euro, iar jumătate din sumă este acoperită de sponsorii Fundației LEADERS.

Așa că Florin a trebuit să facă rost de 750 de euro pentru a intra în acceleratorul de experiențe să-și testeze limitele. „O parte din sumă am plătit-o din propriile economii. Am muncit o perioadă și am strâns bani pentru asta. Iar restul sumei mi l-au dat părinții care mă susțin în tot ceea ce fac. Ei știu că eu vreau altceva de la educație, știu că sunt perseverent și au considerat că e o investiție bună”, explică Florin. Aflat la jumătatea programului, pentru Florin programul este mai mult decât spera. „Pentru mine totul este peste așteptări. Am găsit aici exact ce aveam nevoie pentru a-mi clarifica mintea și planurile”, spune cu încredere.

Ionela (stânga) și Florin și-au dorit enorm să participe la un program de leadership. Pentru a ajunge la LEADERS Experience, nu a existat “nu se poate”.

Varianta II: Muncesc pentru propria educație
Ionela Vârban a terminat anul acesta Facultatea de Kinetoterapie și, pentru ea, vara aceasta a fost ca un carusel. Și-a dat licența, s-a pregătit pentru master, apoi și-a găsit un loc bun în care să facă practică la un cabinet de kinetoterapie. “Era o oportunitate mare pentru mine să merg la acel cabinet. Puteam să urmez niște cursuri gratuite la ei, cei de-acolo mă cunoșteau și aveau încredere în mine. Dar am ales altfel. Am decis să-mi clarific niște lucruri și să aflu ce pot să fac, iar programul LEADERS Experience mi s-a părut șansa perfectă.
Recunoaște că nu s-a gândit la suma necesară decât după ce a luat decizia. “Am zis că fac într-un fel sau altul și mă descurc. Mi-am dorit foarte mult. Aveam ceva bani la ciorap, mai făcusem fundraising și speram că mă descurc.”

Cei de la Fundația LEADERS i-au propus o variantă care i s-a potrivit mai bine. Pentru a responsabiliza tinerii cu privire la faptul că educația de calitate costă, Fundația LEADERS are ca posibilitate de finanțare pentru programul LEADERS Experience varianta „I work for my education”. Concret, tinerii care nu dispun de suma necesară și nu vor să facă fundraising pot alege să lucreze o perioadă determinată la unul dintre partenerii organizației, iar valoarea muncii prestate se transformă în taxă de participare.

Ionela a decis să meargă pe această idee și, timp de o lună, a muncit în boutique kebab-ul Calif din București: a prăjit falafel, a umplut caserolele cu ingrediente și a făcut curat câte 8 ore pe zi.” Acest job a fost o experiență în sine, am cunoscut oameni noi și faini, am făcut lucruri în afara zonei de confort. Nu-mi pare rău deloc că pentru asta mi-am sacrificat perioada de practică la kineto. Deja simt că lucrurile încep să aibă sens și ce-am descoperit la Experience mă va ajuta toată viața”.

Și Sașa Chereja, student la Universitatea Tehnică din Cluj a ales să-și finanțeze educația non-formală prin muncă. Și, pentru a avea timpul necesar pentru un astfel de program, a făcut câteva sacrificii serioase: „Pentru a ajunge la LEADERS Experience, am renunțat la practica de vară, pe un post de programare. Am refuzat și un post de manager la un festival de muzică. Mi-am dorit de foarte mult să ajung în acceleratorul de experiențe, simțeam că e momentul să completez anumite lipsuri.”

Inițial, Sașa a încercat să găsească finanțare la mai multe firme, dar a fost refuzat. Cei cu care a vorbit, i-au spus că birocrația e uriașă pentru o sponsorizare atât de mică și nu-și bat capul pentru doar 750 de euro. „Am stricat și prietenii din cauza asta”, spune amuzat. Cei de la LEADERS i-au spus că o firmă din Cluj, Marty, e interesată să investească în educația unui tânăr din oraș, așa că a acceptat rapid varianta „I work for my education”. „Voi munci timp de două luni în unul din restaurantele Marty. La orele de vârf. Sper să fie îngăduitori, am mai făcut asta, dar am început facultatea, mă ocup și de activitatea unor organizații studențești, o să am multe pe cap,” glumește Sașa.

Varianta III: Fundraising
Adriana Luca este studentă la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB). Dar a simțit mereu că locul ei nu este acolo. „Mi-era foarte clar că am intrat la o facultate care nu mă pasionează. Eu am vrut să dau la Teatru, dar ai mei nu erau foarte încântați, așa că am ales ceva mai pragmatic.” Cu timpul, și-a dat seama că e important să-și găsească drumul care o împlinește și vocația. Așa că a decis să vină la LEADERS Experience. „Aici simt că primesc ceva ce nu am primit niciodată: să mă cunosc și să știu ce mi se potrivește. Dacă în clasa XI-a, de exemplu, aș fi fost orientată profesional serios și aș fi luat contact cu mediul profesional pe care urma să-l aleg, aș fi știut să fac alegerile potrivite, în cunoștință de cauză”, spune cu sinceritate.
Așa că a văzut acceleratorul de experiențe ca pe un loc ideal de a-și măsura puterile, talentele și competențele reale. Adriana nu avea banii necesari programului, dar știa din start că nu va putea alege varianta să muncească pentru a-și finanța educația. Asta pentru că deja era ocupată cu practica pentru facultate la un birou de traduceri. Și nu putea să renunțe la asta. Mai ales că firma respectivă i-a înțeles nevoia de a se dezvolta și s-a oferit să-i dea o parte din sumă.

Adriana Luca a visat să fie actriță. Acum este studentă la Construcții, dar simte că drumul ei este altul.

Pentru restul de bani, Adriana a încercat întâi varianta fundraising-ului. „Am trimis mailuri către diverse companii din domenii diferite: construcții, telefonie, benzinării, hypermarketuri. Mi s-a spus că au avut fonduri pentru așa ceva, dar le-au alocat deja; sau că e birocrația prea mare și suma prea mică; sau că-mi oferă sponsorizare în produse, nu și în bani.” În concluzie, nu a reușit să strângă banii necesari. În timp ce se zbătea să-și vadă visul împlinit, directorul departamentului de la biroul de traduceri unde făcea practică i-a auzit conversațiile telefonice și a întrebat-o care mai e situația cu fundraising-ul. „I-am mulțumit că firma a pus o cărămidă pentru ca eu să ajung la programul dorit, dar că n-am reușit să strâng și celelalte cărămizi. Și atunci mi-a propus să fac un internship de 3 luni la ei, timp în care primeam bani pentru Experience și-mi mai rămâneau și mie. Am acceptat imediat”, povestește Adriana.

Andrei a făcut mari sacrificii pentru a-și completa educația. În acceleratorul de experiențe și-a clarificat multe alegeri și decizii de viitor.

Pentru Andrei Lazăr, student la relații internaționale la Universitatea din București, nu a fost o misiune ușoară să investească bani în educația proprie. Și nu pentru că nu-i avea, economisise special pentru asta, ci pentru că a trebuit să-și reașeze prioritățile. Strânsese singur bani pentru a urma un program de educație non-formală, dar un eveniment nefericit i-a dat planurile peste cap. „A murit o persoană dragă mie și a trebuit să mă ocup de planurile de înmormântare. Și am dat o parte din banii mei pentru cheltuielile de înmormântare și familiei respective care avea nevoie.”

S-a reorientat către fundraising, sperând ca în timpul scurt, rămas până la închiderea perioadei înscrierilor, să reușească să găsească banii pentru LEADERS Experience. „Am căutat sponsor în orașul natal, la Adjud. Am mers la un om de afaceri local și i-am explicat direct cine sunt, ce vreau, despre ce e programul. M-a întrebat de ce ar finanța un tânăr ca mine și i-am explicat de ce tinerii simt nevoia să investească într-o astfel de formă de educație, ce înseamnă pentru mine și ce-aș putea da înapoi societății. Argumentul hotărâtor a fost când i-am spus: ‘De ce nu un adjudean la LEADERS Experience’. Nu există mândrie și promovare mai bună ca asta pentru oraș,” spune amuzat.

Pentru Florin, Ionela, Sașa, Adriana și Andrei educația non-formală este o nevoie și o clarificare necesară într-un moment important din viața lor. Dorința lor de a face concret și de a-și dezvolta competențe practice apare oficial formulată și în Strategia Națională pentru Dezvoltarea României 2013-2020 a Ministerului Educației, unde se menționează faptul că programa de învățământ clasică acoperă noțiuni teoretice vaste, dar nu oferă orientare vocațională/profesională și nici competențe adaptate cerințelor pieței muncii. Și, tinerii din ziua de azi, plini de entuziasm și de dorința de a schimba lumea în care trăiesc, nu pot aștepta până când școala și timpurile se vor sincroniza.

Descoperă Industria Tech la Her Webinars Summer 2023

Her Time România este încântată să anunțe a șasea ediție a evenimentului bianual Her Webinars, “Her Webinars Summer Edition 2023”, un eveniment educațional ce se va desfășura în perioada 17-21