Oricât de bine ar fi sudată o echipă, oricât de bine ar funcționa, există momente când aceasta trece prin etape de disfuncționalitate. Chiar dacă au rezultate bune, chiar dacă din exterior sunt priviți ca fiind o echipă ideală, fiecare membru al echipei are un alt background și oamenii sunt diferiți, în ciuda faptului că au scopuri comune.
Provocarea este reprezentată de modul în care aceștia reușesc să treaca peste obstacole; atât la nivel individual cât și ca echipă, ca tot unitar. Reușesc să își păstreze coeziunea și rezultatele? Cu ce preț și cu ajutorul căror metode? După modelul lui Geert Hofstede, românii tind să fie individualiști. Acest fapt nu este subiectul principal al discuției noastre, însă putem presupune că Patrick Lencioni le-ar schimba percepția asupra muncii în echipă prin intermediul studiului său “Cinci disfuncții ale muncii în echipa. O fabulă despre lideri”.
Pe cât de simplu pare procesul de consolidare si de menținere a unei echipe din punct de vedere teoretic, pe atât este de complex. Cele cinci disfuncții identificate de Patrick Lencioni sunt: 1) absența încrederii, 2) teama de conflict, 3) lipsa angajamentului, 4) evitarea responsabilităților, 5) neatenție la rezultate. Toate cele cinci disfuncții sunt într-o relație de cauză-efect.
1. Absența încrederii este des întâlnită în cazul echipelor tinere, nou formate sau în cazul în care echipele ai căror membri nu se cunosc suficient de bine sau care nu sunt deschiși unii cu ceilalți referitor la greșelile și slăbiciunile lor. Premisa greșită a grupului ce duce la lipsa de încredere este respingerea vulnerabilității. Membrii ezită să ceară ajutor, nu recunosc și nu se folosesc de aptitudinile și experiența membrilor resursă.
2. Teama de conflicte. Autorul se referă la conflicte la nivel ideologic. La conflicte productive, care să genereze idei. Membrii echipei nu dezbat în mod deschis de teama de a nu lovi sentimentele membrilor. Astfel, procesul de luare a deciziilor devine plictisitor și prelungit nejustificat de mult.
3. Lipsa angajamentului are ca principală cauza neimplicarea, care vine din lipsa consensului și absența siguranței. Fiecare membru al echipei trebuie să se implice în proiecte, să fie parte a proiectului, să experimenteze permanent sentimentul de apartenență și nu pe cel al excluderii care creează frustrări repetate ce duc la neimplicare.
4. Evitarea responsabilității. Dacă nici un membru al echipei nu se implică activ în proiecte, atunci dispare posibilitatea de a exista un responsabil pentru eșec. Astfel, apare fenomenul numit de psihosociologi “dispersia responsabilității” ceea ce duce la deteriorarea relațiilor prin existența resentimentelor.
5. Neatenția la rezultate poate slăbi focusul și estompa motivația și eficiența.
