1.      Cum explicăm?

Există un ingredient secret pentru succesul Elveției? Un rețetar? Astfel de ‘secrete’ au fost de multe ori căutate și de multe ori găsite, asemenea unui El Dorado sau cămășii lui Christos, dar ele nu rezistă investigațiilor științifice și nu rezistă timpului. Articolele științifice mai mult dezvrăjesc puternicele credințe populare cum că succesul Elveției ar sta în secretul bancar sau industria ceasurilor sau trăsăturile sale naționale alpine.

Din articolele investigate am înțeles că:

1) nu există un “singur” factor de succes.

2) există un ecosistem elvețian, care facilitează dezvoltarea.

N.B. Un ecosistem nu e optim perpetuu ci se schimbă în funcție de contextul internațional și național. Se vorbește de o stagnare a performanțelor elvețiene din anii 1990 iar concurența internațională pe piața financiară, în industria ceasurilor etc. crește scepticismul unora la menținerea Elveției ca “Elveția” în fața noilor performanțe pe piața internațională.

3) există un factor recurent, care apare în timpi diferiți și în contexte diferite și atunci acesta este un catalizator am putea spune dar nota bene! Este un catalizator pentru ecosistemul elvețian, într-un ecosistem diferit nu există garanție că s-ar obține aceleași rezultate de succes.

4) există niște facilitatori, factori de moment sau de context, precum: lipsa unei legislații a patentului care a ajutat la dezvoltarea industriei chimice, lipsa unei Bănci Naționale care a ajutat la dezvoltarea băncilor private elvețiene. Acești facilitatori au sens doar în ecosistemul elvețian, căci spre exemplu, în afara stabilității și neutralității elvețiene, industria financiară nu ar fi atins aceleași performanțe.

Ce înseamnă toate astea? 1) Așa cum munca multă pentru o afacere nu îi garantează succesul. 2) Dar multă muncă în contextul unui cadru legal prietenos și previzibil și angajați harnici și dedicați pot forma un ecosistem care să faciliteze dezvoltarea afacerii. 3) Dacă eu mă uit la zece afaceri și din zece 7 sunt de succes și la cele 7 văd că apare constant o variabilă, ei bine, o să spun că e un catalizator 4) Dar eu trebuie să mă uit și la contexte, la facilitatori. Dacă ecosistemele respective sunt locale, e.g. relații la primărie, toate sunt firme până la 5 angajați atunci, într-o regiune diferită, la o firmă mare, factorii de succes pot fi radical diferiți.

Metodologie

Pentru analiza de față am indexat peste 30 articole științifice și din mass-media. Am prelucrat informatia prin programul de prelucrare calitativă a datelor Nvivo.

2.      Ecosistemul elvețian

Facilitatori Lipsa patentului și a Băncii Centrale-> 1907     

Dezv. industriilor în sec XIX și export: textilelor, ceasurilor, masinilor, chimicalelor.

Țară mică -> administrație eficientă -> colaborarea dintre mediul privat și educație/ cercetare

Unii argumentează că mărimea țărilor ar avea un impact asupra eficienței administrației/ guvernării. Cu cât mărimea țării crește, cu atât extensia legăturilor sociale conduce la o relaxare; distanțele lungi îngreuneză administrația, fiecare nivel de guvernare costă mult mai mult, iar o legislație unitară este nepotrivită unor provincii diferite. Dacă Rousseau argumenta în secolul 18 că Elveția are mărimea ideală pentru o administrație eficientă, azi se argumentează că aceeași mică mărime favorizează dezvoltarea economică, educația și cercetarea.

Distanțele scurte facilitează colaborarea între educație, cercetare și mediul privat (aceeași discuție privind colaborarea strânsă dintre mediul privat și cercetare am întâlnit-o și în cazul Danemarcei și Olandei) ceea ce conduce la inovare și dezvoltarea cercetării – măsurate prin numărul patentelor și rată mare a citării articolelor (Nature index 2018).

Diversitatea mare <–> cultura politică liberală și administrație descentralizată

Elveția are o populație până la 8 milioane de locuitori în 26 de cantoane care vorbesc 4 limbi oficiale. 

Diversitatea etnică: germani, francezi, italieni; diversitatea lingvistică: 4 limbi oficiale: germana, italiana, franceza, romans. Nu are religie de stat. Cu excepția a două cantoane, se recunosc biserici oficiale și sunt finanțate de stat cele catolice, reformate și congregațiile

Dată fiind această diversitate a Elveției, este ea o națiune? Naționalismul s-a născut în Europa și a fost gândit și experimentat ca o idee a unității, a omogenității pe baza unei limbi comune, culturi omogene – educație standardizată (modelul francez), etnie comună (modelul german), istorie comună, unitate administrativă centralizatoare. Dar niciunul dintre acești factori nu este relevant în cazul Elveției, care înseamnă, prin excelență, diversitate și administrație descentralizată. O singură dată în cursul istoriei sale Elveția este centralizată, timp de 5 ani, sub ocupație franceză, când a devenit Republica Helvetica: 1798-1803. Dacă acei ani au pus bazele identității naționale sau dacă atunci de fapt s-a consolidat identitatea cantoanelor ca formă de rezistență la ocupația franceză, se dispută între istorici.

Elveția este o națiune pentru că are o cultură politică comună. Poate fi un naționalism civic, unde ideile democratice și liberale și minoritățile conduc la integrare (Hans Kohn); sau îi unește dorința de a trăi împreună (Ernest Renan) sau patriotismul constituțional deci nu e nevoie ca cetățenii să aibă o singură identitate națională (J. Habermas).

Nota bene! Modul în care o țară europeană își tratează evreii poate fi considerat testul turnesol pentru gradul acesteia de civilizație. În cazul Elveției, din 1862 li se acordă oriunde dreptul de rezidență iar în 1872, li se recunosc drepturile civile depline (România recunoaște evreilor dreptul la cetățenie în 1921 și datorită presiunii internaționale, deci cu un decalaj de 50 de ani). Constituția din 1874 acordă libertatea religioasă.

Instituții politice care integrează opoziția politică și comunitățile de business -> stabilitate politică și predictibilitatea cadrului legal -> dezvoltare economică

Între anii 1890 până în 1950, actorii politici și economici majori au fost integrați în guvernare, ceea ce a asigurat stabilitate sistemului de guvernare. Pentru că orice act emis de parlament poate fi supus referendumului, opoziția este ‘integrată’ în guvernare, astfel ca actele emise de parlament să nu fie supuse referendumului și să eșueze. Asociațiile economice pot participa în formularea propunerilor legislative iar comunitățile de afaceri sunt puternice și centralizate ceea ce le-a ușurat apărarea intereselor. Așadar, schimbările sunt încete și nu bruște ceea ce asigură și predictibilitate cadrului legal. Stabilitatea și predictibilitatea sunt factori cheie pentru dezvoltarea economică.

Stabilitatea -> neutralitatea – dezvoltarea industriei financiare (a doua revoluție industrială)

Elveția a rămas neutră în cele două războaie mondiale, ceea ce înseamnă că bugetul nu a fost cheltuit masiv pe operațiuni militare, țara nu a fost devastată și, poate cel mai important factor, nu a pierdut masiv vieți omenești. Stabilitatea și neutralitatea Elveției au fost factorii cheie pentru dezvltarea industriei financiare în Elveția.

Va urma