Inovația – rezultatul răbdării

Între 1482 și 1498, Leonardo da Vinci nu a avut parte de povești cu realizări mărețe, de descoperiri fantastice și idei care să fie apreciate, ba chiar din contră, cei 16 ani au fost marcați de multe eșecuri.

Pentru foarte mult timp Stephen King a scris necontenit, iar abia după 9 ani a reușit să-și vândă primul roman.

Când vorbim de creativitate, inovație, de multe ori ne amintim celebra frază: „talentul, îl ai sau nu-l ai”, iar ideea că inovația și creativitatea sunt un produs al răbdării și perseverenței pare greu de crezut.

Propunem să ne uităm astăzi la inovație ca rezultat al unui proces de durată, ca un drum plin de nereușite, de piese dintr-un mecanism care, la fel ca în cazul lui Leonardo da Vinci, la final vor duce către o capodoperă.

Îți oferim astfel 5 metode prin care îți poți antrena spiritul inovator și care, combinate cu răbdare, te pot convinge că „talentul se poate învăța”.

 

  1. Renunță la ego

Inteligența emoțională este un atribut esențial în leadership, iar în procesul creativ te ajută să fii deschis la ideile altor oameni, cât și la propriile tale idei pe care le vei critica mai puțin.

Astfel, rezultatul deschiderii față de alți oameni îți asigură o sursă mai mare de unde poți acumula informații. Și informațiile..sunt cele care-ți vor oferi perspective noi.

  1. Creativitate = asocieri

Atunci când cauți idei și gânduri originale, amintește-ți faptul că nu există neapărat o gândire originală, ci există perspective originale. Iar perspectiva originală se realizează din faptul că vei face asocieri între subiecte aparent necorelate.

Conform unui studiu, nucleul creativității este răbdarea cu care înțelegi comparații complexe și integrarea conceptuală a mai multor scenarii și experiențe

  1. Descoperă lumea prin curiozitate

Antrenează-ți setea de cunoaștere, extinde-ți bazele de cunoștințe cu orice ocazie nouă: citește, bucură-te mereu de experiențe noi, observă și poartă conversații. Fiecare etapă menționată mai sus va fi astfel o ocazie de a învăța ceva nou și de a-ți extinde universul de cunoștințe.

  1. Nu-ți fie teamă de micile momente haotice

A fost demonstră științific legătura dintre creativitate și modul în care ieșim din șabloanele clasice, modul în care rupem tradiția, ordinea, convențiile, și creativitatea, sunt strâns legate.

Experiențele care ne conectează cu mai multe lumi (chiar și experiența banală a unui birou plin cu obiecte diferite), ne antrenează creierul și ne menține viu mușchiul asocierilor și al creativității.

  1. Nu-ți fie teamă să ieși în evidență

În studiul realizat de Oxford Academic s-a investigat în mod direct legătura dintre structura creierului și competența creativitate. Rezultatele comportamentale arată faptul că invoația, creativitatea, sunt elemente asociate cu trei domenii ale personalității: deschiderea către noi experiențe, conștiinciozitatea și extraveriunea.

Astfel, deschiderea către nou este unul dintre cele mai bune antrenamente pentru creativitate.

Indiferent de experiența pe care o ai, de numărul de ore investite deja în procesul creativ, de percepția pe care o ai față de tine ca fiind o persoană creativă, există dovezi clare că îți poți antrena creativitatea pentru a deveni un inovator în domeniul tău de activitate.

Următorul pas este acela de a fi deschis către drumul tău spre creativitate, fiind mereu conștient de faptul că, în acest proces, cel mai important element este: răbdarea pe care o vei avea cu tine însuți.

Articole similare

Iubirea de sine între curaj și blândețe

Cel mai important instrument al unui lider este propriul sine. Iar noi suntem construiți din ce gândim și facem zi de zi. Dar și din ceea ce învățăm și din

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Multitasking-ul, un sport de performanță

Începutul de an este, de multe ori, legat de obiective strălucitoare și dorința de schimbare. Pentru că cei mai mulți dintre noi declarăm că nu avem timp, încercăm să găsim

Abordarea eșecului

Eșecul, prin definiția sa din dex, înseamnă înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. Consider că prima și a treia variantă pot fi lăsate de o parte, având o notă ușor

Un strop de magie pentru leadershipul tău

Indiferent ce vei alege, sunt câteva elemente comune prin care îți poți dezvolta stilul de leadership și un set nou de competențe pentru echipa ta.