Imaginează-ți următoarea situație: ești la o conferință în care se vorbește despre exemple de lideri de succes și modul în care aceștia își conduc echipele și abia aștepți să pui în practică tot ce ai auzit acolo. Toate exemplele și teoriile ilustrate sunt atât de evidente, te gândești “cum de nu am făcut asta până acum?”. Te întorci la birou și realitatea te copleșește. Oricât de mult ți-ai dori să scrii un feedback amănunțit pentru colegul X, ai preferat să mergi mai departe și să finalizezi tu treaba fără să-i mai spui ce a greșit. În ședința săptămânală, după ce ai încărcat agenda cu toate subiectele pe care vrei să le parcurgii, nu-ți mai rămâne timp pentru ascultat și input-ul celorlalți.
Dacă ne-am uita la situație din perspectiva autorului Atomic Habits, James Clear, se întâmplă următorul lucru: “You do not rise to the level of your goals. You fall to the level of your systems.”
La fel ca orice comportament / rutină pe care vrem să le dezvoltăm / înlocuim, inclusiv leadershipul poate fi procesat prin metoda Atomic Habits, concentrându-ne pe a ne crea sisteme sustenabile vs. obiective, pe a crea un mediu propice dezvoltării acestor comportamente vs. a investi energie în a găsi mereu motivații din ce în ce mai noi / puternice.
Conform autorului, sistemul cel mai eficient prin care poți schimba un comportament se bazează pe patru legi: Make it obvious: ajustează-ți mediul în care îți petreci timpul astfel încât să-ți amintească mereu de comportamentele pe care vrei să le schimbi. Make it attractive: alege acele rutine pe care-ți place să le faci; Make it easy: alege-ți acele lucruri care-ți vin natural în procesul de schimbare și care te vor ajuta să rămâi conectat la ele; Make it satisfying: evaluează-ți rezultatele și urmărește îmbunătățirile, chiar și cele mai mici, asta te va ajuta să-ți dorești mai mult.
Teoria schimbării prin pași mici și sustenabili spune că este suficient să progresezi doar cu 1% în fiecare zi pentru a vedea rezultate remarcabile, și că mediul din jurul tău trebuie să fie ajustat astfel încât obiceiurile dorite să fie cât mai la îndemâna ta, iar obiceiurile pe care vrei să le schimbi să fie cât mai greu de realizat.
Cum se aplică această teorie pentru adoptarea unor comportamente noi care să-ți îmbunătățească performanțele de lider? Am ales câteva elemente pe care le vom ajusta folosind cele patru legi din cadrul Atomic Habits.
Make it obvious
Dacă unul dintre comportamentele / obiceiurile pe care îți dorești să le practici mai des cu echipa ta este să oferi / primești feedback, atunci iată un model prin care îți poți ajusta mediul astfel încât să practici feedback-ul mai des.
Poți crea un spațiu fie fizic, chiar în birou, fie un spațiu digital, dedicat feedback-ului. Poate fi o cutie în care și tu și colegii tău puteți adăuga post-its, iar pentru a-ți ajusta și mai mult mediul, poți lăsa post-its la îndemână prin mai multe locuri din birou.
Vă puteți oferi feedback folosind acest spațiu dedicat, iar astfel vă antrenați acest comportament și îl veți practica din ce în ce mai mult.
Și dacă tot vorbim de feedback, nu uita să lași și câteva postere cu instrucțiuni despre cum se oferă un feedback cât mai corect. Te ajutăm noi cu un articol dedicat subiectului feedback chiar aici.
Make it attractive
Feedback-ul și comunicarea în general pot fi încurajate foarte ușor prin design-ul biroului. Creează spații în care colegii să se poată întâlni pentru scurte conversați, Poate fi o cameră dedicată din birou unde aveți niște scaune mai confortabile sau chiar canapele / fotolii. Există soluții și pentru cei care lucrează remote / hibrid. Platformele de project management cum sunt Slack, Trello sau Asana pot avea spații destinate unor conversații mai informale care pot încuraja inclusiv această direcție de feedback între colegi.
Make it easy
Notează-ți mereu feedback-ul pe care vrei să-l oferi colegilor. Poți să-ți iei o agendă specială pentru asta, sau să-ți faci o secțiune dedicată în notes pe telefon. Asta te va ajuta să le ai mereu la îndemână și îți va facilita procesul în continuare. Vorbește despre metoda pe care o alegi și cu colegii tăi pentru a-i încuraja și pe ei să adere la acest comportament.
Make it satisfying
Ține o evidență a colegilor care sunt cei mai implicați în acest proces de feedback. Cei care sunt activi și contribuie mereu. Recunoaște-le input-ul în evoluția echipei și premiază-i pentru aportul adus. În ceea ce te privește pe tine, în rol de lider, pentru a-ți face obiceiul de a oferi feedback cât mai atrăgător, încearcă să urmărești o cauzalitate directă între feedback-ul oferit de tine și anumite schimbări pozitive pe care le vezi în echipă.
Schimbându-ți în mod sistematic mediul pentru a susține aceste noi obiceiuri, poți crea o atmosferă favorabilă pentru noile tale obiceiuri de leadership. Principiile ATOMIC HABITS îți oferă un ghid practic și eficient pentru a-ți transforma comportamente, dar și pentru a promova un mediu de lucru productiv. Pe măsură ce vei implementa astfel de schimbări, vei putea beneficia de rezultate duble: atât progresul tău, personal, cât și echipa și organizația care vor adera la exemplul tău.