Se spune că liderii influențează prin felul lor de a fi întreaga organizație. Mai ales atunci când vorbim de organizații mai mici, de companii încă în faza de start-up.
Un lider foarte atent la fiecare decizie, care se gândește mult înainte să acționeze, care nu este pregătit să-și asume riscuri, va impune o cultură reticentă în a prelua inițiativa și a inova, o cultură în care echipa își asumă cu greu orice fel de risc.
Cum s-ar traduce asta în termeni de cultură organizațională? Două cuvinte cheie ar putea să descrie această organizație: stabilitate și control. Un focus în a menține status quo-ul și a evita schimbările sau orice fel de acțiuni cu implicații mai puțin predictibile. Probabil toată lumea lucrează pe baza unui plan foarte detaliat și bine stabilit, au standarde de calitate agreate și nu se încurajează deloc ieșirea din aceste șabloane stabilite.
Deși cu siguranță sunt contexte care ar favoriza o astfel de organizație, în articolul de astăzi vom căuta să înțelegem cum și de unde își pot lua liderii încrederea necesară pentru a-și asuma riscuri, un mindset mult mai potrivit lumii în continuă schimbare, cu o dinamică ce poate favoriza inovația și o dezvoltare mai rapidă.
Farnam Street vorbește despre un concept foarte interesant numit Paradoxul Ignoraței. Conform acestuia, există două tipuri de încredere: falsă și expertă.
Încrederea falsă este născută din ignoranță, ne face să credem că știm despre ce este vorba atunci când avem cele mai puține informații. Se mai numește și efectul Dunning-kruger. O astfel de încredere îi poate determina pe lideri să-și asume riscuri, mai ales că nu vor fi conștienți de riscurile pe care și le asumă.
Încrederea experților vine dintr-o înțelegere profundă a contextului, a posibilelor scenarii și direcții în care se poate duce o decizie / problemă, astfel vorbim despre o încredere cu multe riscuri calculate și asumate.
Care este cea mai bună cale pentru un lider? Să-și asume riscuri cu o marjă de eroare mult mai mare decât consideră inițial. Să încurajeze inițiativa și inovația, ideile noi pe care oamenii din echipă le aduc în discuție și abordările diferite față de cum se fac lucrurile în general. Supraestimarea riscului poate fi la fel de costisitoare ca subestimarea acestuia.
Dacă trebuie să întrebați ce tip de încredere aveți, cel mai bine este să presupuneți că este falsă. Acest lucru nu trebuie să vă împiedice să luați măsuri. Mai degrabă, trebuie doar să vă asigurați că aveți o marjă de siguranță mult mai mare decât credeți – pentru riscurile pe care nu le puteți vedea.
Abordarea corectă ține cont de toți factorii implicați și mai ales de momentul și contextul unei decizii. Nu există soluții și mentalități care-ți vor aduce un câtștig garantat.
Când costul eșecului este scăzut, prea mult pesimism o să te împiedice să încerci. Când costul eșecului este mare, prea mult optimism o să te încurajeze să riști nejustificat.
Concluzia?
Fii deschis și evaluează cu fiecare decizie ce fel de mentalitate crezi că este necesară. Uneori e un calcul matematic, alteori poate fi pur și simplu un simți foarte ascuțit de ascultare a instinctului.






