Scop și performanță – există o legătură?

Când ne gândim la lucrurile pe care le facem, la elementele din busola noastră interioară care ne ghidează în anumite direcții putem spune că acele elemente au două componente principale: ne produc fericire și ne dau un sens acțiunilor noastre.

Putem să integrăm cele două idei, fericire și sens, într-un termen poate mai ușor de măsurat și anume scopul. De cele mai multe ori scopul pe care îl avem este catalizatorul performanței noastre. Este Steaua Nordului, cea mai strălucitoare din constelația fiecăruia care ne ghidează oricât de întuneric ar fi în jurul nostru. Iar această urmărire necondiționată va determina și o creștere a performanței deoarece presupune o serie de comportamente care asigură drumul spre succes: perseverență, consecvență și dedicare.

Așa cum fiecare dintre noi urmărim astfel de scopuri în viața noastră personală și profesională, și companiile pot acționa la fel. În primul rând, companiile nu funcționează în vid, ele sunt o parte integrantă a societății noastre, și, ca orice membru al unei societăți, sunt responsabile pentru sprijinirea și contribuția la aceasta. Pe termen lung s-a demonstrat că organizațiile cu cele mai bune rezultate din punct de vedere al performanței depășesc maximizarea profitului și servesc unui scop mai mare de propriul interes, un scop bine înțeles și asumat de către angajați care-i ghidează pe aceștia și care contribuie la o performanță mai ridicată a acestora.

Scopul sau intenția pe care o are o organizație pentru a fi asimilată de către membri și a produce efecte care determină o creșterea performanței, trebuie să se regăsească în primul rând la prima linie de leadership / management a companiei. Dacă scopul este cunoscut și asumat de către lideri atunci efectul coboară în cascadă la toți membrii organizației. Pentru a ajunge într-un punct în care liderii conduc într-un mod autentic și ghidați de un scop puternic aceștia trebuie să înceapă cu identificarea și asumarea propriilor valori și a viziunii personale.

Aceast teorie este demonstrată de studii, KRW Internațional a realizat o cercetare prin care intervievat 84 de directori executivi și a realizat un sondaj pe 8600 de angajați, tocmai pentru a găsi o legătura între lider și modul în care acesta își asumă un scop și o viziune și performanța unei organizații. Rezultatele au arătat că directorii care au avut scoruri care i-au plasat într-o zonă de autenticitate (lideri care își asumă valorile, viziunea, un scop), au obținut o rentabilitate a activelor de 9,35%, în timp ce liderii care au avut scoruri care i-au plasat în zona orientată către sine și nu către ceilalți și un scop mai mare au obținut un scor de 1,93%. 

Avem toate datele care să susțină importanța unui scop mai mare decât noi, iar provocarea pentru tine este evidentă – care este scopul tău și cum îi atragi pe ceilalți în viziunea ta?

Articole similare

To freelance or not to freelance?

Cele mai multe dintre poveștile newsletter-ului nostru se referă la contexte de business, echipe care lucrează în aceleași organizații / companii, fie că vorbim de companii multinaționale sau inițiative antreprenoriale.

Ți-e teamă de succes?

Ți s-a întâmplat să-ți sabotezi singur anumite oportunități? Să te regăsești în fața unor adevărare provocări profesionale sau personale și să fii copleșit de sentimentul de vină încât le-ai lăsat

De ce să te bucuri de vacanță?

Șansele ca mesajul nostru de astăzi să te găsească la birou sunt destul de mici. Cu siguranță însă, oriunde te-ai afla, îți vei verifica emailul și vei încerca să te

Cum va arăta jobul tău peste 10 ani?

Articol preluat din Newsletterul din data de 18 septembrie 2018 Pentru tot mai mulți oameni, calea către o viață mai bună este din ce în ce mai complicată, iar un