Dezvoltând și modificând teoria ierarhiei nevoilor a lui Maslow, Frederick Herzberg a ajuns la concluzia că există 2 grupuri de factori ce influențează sentimentele angajatului față de munca sa: factori motivatori (intrinseci sau de conținut), adică factori ce conduc la satisfacție extremă:
– Autoactualizare
– Recunoaștere
– Munca pentru sine
– Responsabilitate
– Avansare
Factori igienici (extrinseci sau de context), factori ce conduc la o insatisfacţie extremă:
– Relații interpersonale
– Politica firmei
– Control
– Salarii
– Condiții de muncă
Factorii igienici corespund primelor trei categorii ale nevoilor de la baza piramidei, iar cei motivatori ultimelor două categorii din vârful piramidei. Punctul central al acestei teorii a lui Herzberg constă in afirmarea discontinuității între factorii care produc satisfacția și cei care produc insatisfacția în activitatea profesională.
Noutatea constă în faptul că, spre deosebire de concepția tradițională care consideră toți factorii ca putând determina atât satisfacții cât și insatisfacții, Herzberg susține că satisfacția în muncă este determinată numai de un anumit tip de factori, și anume cei motivatori, iar insatisfacția este produsă de un alt tip de factori, numiți igienici.
Factorii motivatori sunt strâns legați de specificul muncii și actionează în direcția mobilizării oamenilor pentru a lucra mai bine. Factorii de igienă sau de întreținere nu țin atât de conținutul muncii în sine cât de condițiile în care aceasta este prestată. Acestia nu generează satisfacția, dar daca nu ating un nivel corespunzător, dau naștere la nemulțumiri. Principala critică adusa acestei teorii se referă la faptul că, în sens empiric, Herzberg a fost preocupat mai mult de satisfacția în muncă decât de comportamentul în procesul muncii.
Totusi, modelul său de interpretare s-a dovedit și este în continuare adecvat mai ales angajaților din categoria specialiștilor și a personalului ocupând posturi de conducere, fiind deosebit de important pentru manageri.
