Perioada în care am participat la LEADERS Explore a fost cea în care m-am înconjurat de oameni frumoși, inteligenți și creativi. Am reușit să dăm contur ideilor noastre și să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne dăm seama de importanța lucrului în echipă, a empatiei și toleranței. Ne-am dat seama că, tocmai pentru că suntem atât de diferiți, reușim să construim și să implementăm proiecte colorate și originale. În opinia mea, acest program este unic în România și te formează pentru viitor. Nu voi ezita sa particip și la celelalte programe susținute de fundație, vreau să-mi continui drumul spre autocunoaștere și dezvoltare alături de voi!