A jucat alături de Keanu Reeves (în Siberia), Tom Hanks (în Inferno, partea a treia a francizei Codul lui Da Vinci), Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence (în Serena, în regia căștigătoarei de Oscar Susanne Bier), iar în februarie, anul acesta, va fi lansat serialul Netflix Tribes of Europa, din distribuția căruia face parte, după ce anul trecut au avut premiera, printre altele, serialul Alex Rider, produs de Sony Pictures Television, sau animația Death and the Knight, a regizorului Radu Gaciu. Producțiile au urmat unui scurtmetraj, la Londra, în care a filmat din prietenie pentru actrița Jordan Loughran, alături de care Ana a interpretat unul dintre rolurile principale din Emerald City, serialul de succes produs de NBC. În București, până la început de 2020, Ana Ularu a jucat la Teatrul Act, în O intervenție și Constelații, roluri pentru care a primit, respectiv a fost nominalizată la Premiile UNITER.
Vorbește limbile română, engleză, spaniolă, franceză și italiană, și, până acum, a interpretat peste 50 de roluri în filme de cinema şi de televiziune, în ţară sau în producții internaționale.
Câștigătoarea Premiului UNITER pentru cea mai bună actriță pentru rolul din O intervenție, de la Teatrul Act (2017), apoi la Festivalul Undercloud (2017), Ana Ularu a fost nominalizată, în 2019, la Premiul UNITER pentru rolul din piesa Constelații. Personajul său din lungmetrajul românesc Periferic (2010, regia Bogdan George Apetri) i-a adus trofeul Boccalino – premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, cea mai bună performanță feminină la festivalurile de la Salonic și Novi Sad, o menţiune specială la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia, Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță și selecția în prestigiosul program Shooting Stars, dedicat celor mai talentați 10 tineri actori europeni, la Berlinale 2012, printre alte disticții primite de-a lungul carierei.
Ana Ularu este una dintre cele mai apreciate actrițe românce, atât în țară, cât și în străinătate, în ultimii ani interpretând roluri în producții internaționale de succes. În februarie 2021 va fi lansată seria Netflix Tribes of Europa, o distopie europeană ce urmează armaggedon-ului tehnologic. Anul trecut a jucat în serialul Alex Rider, produs de Sony Pictures Television, difuzat internațional și a cărui premieră românească a a vut loc în data de 6 octombrie, la AXN.
Thrillerul romantic Siberia, în care are rolul principal alături de Keanu Reeves, a avut premiera la New York, în 2018. Rolul din serialul NBC Emerald City, din 2017, inspirat de povestea Vrăjitorul din Oz, în care Ana o joacă pe Vrăjitoarea cea Rea din Vest i-a adus foarte mulți fani din întreaga lume, care continuă să îi scrie și azi. În același an filmează pentru thrillerul noir The Marker, în regia lui Justin Edgar, și în Muse, al lui Jaume Balagueró.
În 2016, ea interpretează rolul unei polițiste în Inferno, în regia lui Ron Howard, cel de-al treilea film din franciza Codul lui Da Vinci, în care personajul principal este jucat de Tom Hanks și în Chosen, în regia lui Jasmin Dizdar. Doi ani mai devreme, drama Serena (2014), în regia câştigătoarei de Oscar Susanne Bier, i-a adus Anei o colaborare cu Bradley Cooper și cu Jennifer Lawrence. De asemenea, Ana are un rol principal în SF-ul Index Zero și joacă un personaj secundar în serialul Familia Borgia, difuzat de HBO, cu Jeremy Irons în rol principal.
Unul dintre primele sale personaje principale a fost cel din Italiencele (2004), de Napoleon Helmis. Au urmat, în România, scurtmetrajul Turkey Girl, de Cristian Mungiu, filmul colectiv Obiecte pierdute/ Lost and Found, Hârtia va fi albastră, al lui Radu Muntean, Tinereţe fără tinereţe, în regia lui Francis Ford Coppola, serialul de televiziune Cu un pas înainte (PRO TV), Sunt o babă comunistă, al lui Stere Gulea şi O vară foarte instabilă, de Anca Damian, La drum cu tata, regia Anca Miruna Lăzărescu, Charleston, regia Andrei Crețulescu, sau, cel mai recent, scurtmetrajul de animație Death and the Knight, regia Radu Gaciu (2020).
Credit foto: ©Marc Rissmann