Este forma de învățare experiențială testată de peste 40 de ori în programele Fundației Leaders. În cadrul simulărilor, participanții își dezvoltă competențe de leadership, lucrând la proiecte concrete, la a căror finalitate ajung în 24 sau 48 de ore. Pe durata implementării, sunt observați de practicieni, care susțin o sesiune consistentă de feedback la final de simulare.
Simulările de leadership se pot desfășura pe durata uneia sau a doua zile, în funcție de complexitatea task-ului. În mod normal, participanții se reunesc în jurul orei 8 dimineața și primesc task-ul pe care trebuie să-l implementeze până în jurul orei 15:30, urmând ulterior să existe debrief-ul acțiunii.
EXEMPLE de simulări de leadership

Pentru un timp limitat participanții preiau controlul unui business sau experimentează dezvoltarea unei noi linii de business pentru o organizație. Vor fi responsabili pentru deciziile strategice, procesul de producție, comunicarea eficientă în cadrul echipei și, în cele din urmă, să vândă produsul sau serviciul oferit sau să implementeze ceva ce organizația respectivă are nevoie.
Provocăm participanții să ia rolul activ în transformarea spațiului educațional. Ei sunt implicați în procesul de schimbare și redecorare, contribuind astfel direct la îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru copiii dintr-o comunitate defavorizată.


Un exemplu de succes este și provocarea culinară: participanții au la dispoziție un timp limitat pentru a pregăti și a găti mâncare pentru persoane nevoiașe din comunitate. Această experiență nu numai că dezvoltă competențele de lucru în echipă și gestionarea timpului, dar îi și conectează pe participanți cu realitățile comunității lor, încurajând empatia și responsabilitatea socială.
În maximum 24 de ore, participanții concep povestea și pun în scenă o piesă de teatru, fie un spectacol de teatru de păpuși, ori produc teatru radiofonic. Au la dispoziție sprijinul unui actor sau regizor profesionist care îi va ghida și ajuta în acest proces.


Practicarea unui stil de leadership autentic într-un mod eficient presupune îmblânzirea emoțiilor primare pentru a le pune la treabă în beneficiul tău. În largul mării, pe velier, participanții trec printr-un test în raport cu natura prin care se vor confrunta cu emoții primare și pe care le vor transforma în nuclee generatoare de schimbare.