Sari la conținut
Discutam de curând, la o ieșire cu de toate și cu poze frumoase, că observăm mai ușor diferențele dintre oamenii mai tineri decât noi, pe când pe cei mai în vârstă – cu scuzele de rigoare! – îi situăm în categoria “mai în vârstă”. La 31 de ani îi privești diferit pe cei de 23 și 26 de ani, pe când mari diferențe între 35 și 41, cu dublul diferenței, ți-e greu să găsești. Această observație umană este strâns legată de felul în care simțim timpul. În oglindă, avem memoria trecutului și avem felul în care proiectăm viitorul.
Schimbările pe care le introduce tehnologia în viața noastră sunt imprevizibile. Totuși, ca în cazul oricărei schimbări, anumite aspecte pot fi planificate. Iar pentru că Alexandru Mironov este unul dintre acei oameni care de profesie se ocupă cu studierea viitorului, discuția cu dumnealui ne oferă două lucruri: o planificare a schimbărilor si, la fel de important, cheia discuției noastre de la Nucșoara.
“– Spuneți-mi, vă rog, cum se vede viitorul peste 5-10 ani?
– 5-10 ani e foarte aproape. Eu vă dau o cifră, de pildă, care va fi de schimb de lume. Se schimbă complet lumea. Un moment de singularitate.”
Prin natura meseriei, incertitudinea dumnealui cu privire la viitorul societății umane este mult redusă. Are o cultură impresionantă de lucruri studiate, atât despre trecut, cât și despre viitor.
Ceea ce ne spune despre cum o să trăim pare câteodată înfricoșător: “2031 va fi anul când Inteligența Artificială din jurul nostru intră în noi. Aparatul pe care-l țineți dumneavoastră în mână vă intră în ochi și pe laringe, și-n ureche, și sunteți un jurnalist care are asupra lui toate mijloacele tehnice cu putință”.
Pentru 2070, schimbările nu (par) că vor mai fi atât de radicale. “[Despre Inteligența Artificială n.r.] Mai târziu spre 20’70-’80, va depune cereri de integrare în statutul de cetățean al civilizației omului. Lumea va avea atunci (n.r. 2070) homo-sapiens și homo-mechanicus, omul electronic, care nu neapărat va merge pe picioare.”
Prin felul în care povestește, Alexandru Mironov (membru al Asociației Internaționale a Profesioniștilor din S.F., delegat național al Societății Europene de S.F.) ne determină să vorbim despre viitor cu aceeași certitudine cu care vorbim despre trecut. La fel cum ne-amintim. Transfigurează complet modul în care ne raportăm la un timp intrinsec incert . Îl zguduie din temelii. Ne obligă să ne raportăm la viitor așa cum ne aducem aminte moda anilor ’90 sau de schimbările sociale din 1848. Cu ani specifici, Alexandru Mironov deschide o lume care ne pare străină, dar care va veni.
“Tot înspre 2031, deja s-a pus piciorul pe planeta Marte. Și înspre Marte va pleca, după câteva echipaje de roboți, un echipaj cu om, dar care va veni înapoi. Iar la a doua plecare vor pleca 100 de oameni tineri și geniali.”
Viitorul pe care îl descrie este însă indiscutabil măreț, unul în care tehnologia a eliminat și ultimele slăbiciuni umane. „Tot spre 2031, medicina lumii s-a schimbat fundamental, devenind medicină personalizată, medicină regenerativă”.
Alexandru Mironov vorbește cu aceeași pasiune despre trecut, aducând de multe ori în discuție realizări remarcabile ale unor români. “[Despre Internet n.r.] Un câmp de cunoaștere și de comunicare care va fi în jurul Planetei. Așa cum își închipuia cândva profesorul Mihai Drăgănescu.”
De cele mai multe ori, proiectează trecutul pentru a justifica planificarea viitorului. Iar trecutul pe care-l povestește Alexandru Mironov poate părea, așa cum recunoaște și dumnealui, S.F. “Am văzut la Karolinska Institut, acum 2 ani, o ureche. Creștea într-un vas Petri dintr-o celulă stem a unui pacient bolnav care dăduse celula, era dezvoltată, era crescută, iar pacientul avea nevoie de o ureche.” Informațiile lui Alexandru Mironov contestă simțul timpului natural pe care-l avem, în care ne amintim trecutul și ne proiectăm viitorul.
Rolul acesta de-a inversa felul în care ne raportăm la repere fundamentale nu este deloc unul comod. Ascultându-l ne încearcă un ușor disconfort, se naște un sentiment greu, o oarecare temere. Iar dumnealui înțelege că pot exista anumite lucruri din viitor care ne sperie. În ceea ce privește schimbările profesionale ce stau să apară ca urmare a felului în care începem să trăim înconjurați de tehnologie, semn de întrebare comun al generației mele, ne îndeamnă să ne folosim propria rațiune, deoarece “nimeni nu știe ce meserii va aduce viitorul pentru că așa cum spune profesorul Radu Jugureanu adesea, se va lucra în profesii despre care încă nu știm nimic, vor apărea răspunsuri la întrebări care nu s-au pus încă, și vom rezolva probleme despre care nici măcar nu vom ști că sunt probleme.”
Prin vocație, este limpede că Alexandru Mironov este educator. Găsește, așadar, modalități prin care să scoată în evidență stereotipurile gândirii umane. Între discuții despre trecut și viitor, funcția dumnealui este indispensabilă azi. Și alege să vorbească despre ce se poate face acum. „În această carte, sunt întrebați mai mulți români ce cred despre schimbări și ce trebuie făcut pentru ca schimbările să vină mai repede. Eu am fost întrebat ce cred despre schimbările din învățământ. Am dat răspunsuri care nu or să placă nimănui. Ziua de școală trebuie să fie toată ziua, de dimineață până seara, cu masa de prânz a elevului român și cu lecții pe care ți le faci la școală, și la țară și la oraș, obligatoriu”. Poate cea mai radicală idee, cel puțin pentru societatea românească, dar “dictată de capitalism” este “diferențierea salarilor dascălilor pentru că un foarte înalt performant nu poate avea aceeași remunerație cu un coleg de-al său care este mai supus legilor entropiei, mai puțin activ”. Pentru planificarea viitorului, în opinia dumnealui, învățământul primează.
Viitorul pentru societatea românească pe care-l amintește Alexandru Mironov poate părea, ca și trecutul la rândul lui, S.F.: „Această diferență va fi rapid sesizată de cel mai important partid, cel al părinților, și în locul în care grozavul domn Trandafir, cum spune Sadoveanu, se va face o coadă imensă de părinți care așteaptă să-și dea copilul pe mâna acestui constructor de suflet și minți care este marele profesor”.
Pentru a reduce anxietatea legată de felul în care vom face față viitorului, discuția cu Alexandru Mironov ne ajută să ne planificăm schimbările. Mai mult, ne oferă și soluția pentru a ajunge, dacă vrem, acolo unde ne promitem că putem ajunge – la medicină regenerativă sau fuziune nucleară. Concomitent, am găsit și cheia discuției din fața plăcintei cu mere. Pentru că, deși ne este uneori incomod să ne schimbăm reperele fundamentale, avem nevoie să ne educăm. Despre diferențele dintre 23 și 26, ca și de cele dintre 35 și 41.
Alexandru Mironov a fost, în anii 90 preşedinte al Federației Române de Scrimă.
A fost realizator al emisiunii săptămânale „Știință și imaginație” de pe TVR 1. A publicat 16 volume și este autorul a circa 1.000 de articole cu caracter de popularizare a științei. A deținut diverse funcții în redacția revistei Știință și tehnică (un timp Director Onorific). Realizează emisiunea săptămânală „Deschide cartea” la postul de televiziune TVRM.
În perioada 28 august 1993 – 11 decembrie 1996 a fost ministru al tineretului și sportului.
Este editorialist principal al revistei „Știință și tehnică”.
