Sari la conținut
Când o întrebi cum de are timp să facă atât de multe lucruri într-o zi, Monica Cadogan ne zâmbește și ne citează din Leonardo da Vinci, una dintre personalitățile pe care le admiră: “Timpul este tot timpul suficient pentru cel care știe să-l folosească.” Dar tot nu poți să nu te minunezi de câte poate rezolva un om, de energia și pasiunea depusă în orice aspect al vieții sale.
Apoi îți vorbește despre structură, disciplină și bucuria de a munci cu oamenii potriviți și de la care are ce învăța. Acesta este secretul acelui joie de vivre care ține în frâu o afacere de milioane de euro și o familie cu trei copii și al patrulea pe drum.
Alegerea drumului
Monica n-a visat niciodată că va ajunge unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România. Și-a dorit de mică să fie medic, desi dorința ei de libertate și independență în decizii și acțiuni n-o recomandau neapărat pentru așa o carieră. “Aveam o oarecare afinitate cu științele exacte și o mare disponibilitate pentru detalii, așa că mi se părea că să fiu doctor mi s-ar potrivi și la nivel de valori personale. Din fericire, pe la 16 ani, cineva din familia mea, un văr, m-a deturnat de pe drumul ăsta cu Medicina. Probabil fiind mai matur și fiind deja student, înțelegând mecanica sistemului și a parcursului până ajungi să profesezi și să faci ce vrei cu adevărat și cunoscându-mă și pe mine, mi-a spus că n-ar fi chiar drumul cel mai bun pentru mine.”
Momentul a coincis și cu decizia tatălui său, profesor de meserie în Tulcea cu un salariu modest, de a-și face o mică firmă în domeniul construcțiilor și a luat-o pe drumul nesigur al antreprenoriatului. “La nivel de aspirație, am început să-mi doresc să fac ceva în zona asta de antreprenoriat, să fac bine și să creez sisteme mici, controlabile, vizibile, un fel de minisocietăți compatibile cu idealurile mele personale”. Și, fiind orientată către rezultate, domeniul economic a devenit alegerea firească. A studiat la Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București și apoi și-a început cariera în domeniul consultanței.
În anul 2009, Monica Cadogan a devenit membru al board-ului Neogen, un grup de firme din domeniul IT. În 2012, din dorința de a dezvolta un proiect puternic în online într-un domeniu mai puțin explorat la momentul respectiv, patru oameni din Neogen au fondat Vivre Deco, operatorul site-ului www.vivre.ro. “Valorile mele, la fel ca valorile din companie, sunt să ai o anumită corelație în modul în care tratezi oamenii și vrei, la rândul tău, să fii tratat; să petreci timp de calitate acolo unde stai o bună parte din zi și oferi din energia ta; să devii cât mai bun față de tine însuți, față de potențialul tău”, explică Monica Cadogan atmosfera aparte din firmă.
„Dacă tot timpul sari în foc, tot timpul va fi un foc undeva”
Cum succesul a venit rapid și consistent, nu a avut timp să analizeze cum gestionează acest aspect al vieții ei. L-a luat firesc și și-a căutat satisfacțiile autentice în altă parte: “Nu mi-am dat seama că am succes din punct de vedere al profesiei. E important de spus ca am și o viață personală destul de plină prin prisma celor trei copii pe care îi am, de 9, 7 și trei ani. Acum aștept un băiat în luna martie. Aici, da, poți să simți că ai succes. În job, întotdeauna încerc să mă țin mental în zona de relativitate: unde adaug valoare, care e lucrul prioritar? Dacă tot timpul sari în foc, tot timpul va fi un foc undeva. Cred că pompierii nu simt că sunt de succes. Dar, în general nu cred că asta e ideea. Nu caut validarea succesului în titlul pe care-l am.”
“Cred că inspirația e ca flavour-ul la mâncare, este lucrul care vine mai târziu și e o chestiune de diversitate, poate fi uneori lucrul care te-a băgat în restaurant, aroma, mirosul, dar pentru ca experiența să fie completă e nevoie de o construcție. Fără o construcție structurală și fără un efort corelat totul poate rămâne doar o picătură în zadar.”
Recunoaște că business-ul e o chestiune de ambiție și, faptul că are opțiunea de a face acest lucru cu oamenii pe care-i vrea, cu rezultate frumoase, în locul și modul în care vrea, este mai mult decât poate cuprinde noțiunea de succes. “În business, vrei să câștigi, vrei să iei nota 12, dar la sfârșitul zilei știi că ai să trăiești și dacă iei nota 2 sau poți să-ți acoperi nevoile elementare și cu 4. E mai mult o chestie de la ce masă te așezi și cine mai joacă acolo ca să știi cu cât pleci acasă.”
Iar eșecul nu este pentru Monca nimic mai mult decât un risc asumat pe care, uneori, în ciuda eforturilor, n-ai cum să-l eviți. “Trebuie să înțelegem că există riscuri. Că pe unele le putem preveni, adresa, minimiza, pe altele nici măcar nu le vedem, nu le-am gândit și totuși se întâmplă. Trebuie să accepți, ca și om, că se vor întâmpla riscuri și eșecuri. Le analizez, dar nu e ceva un mecanism care să producă paralizie, nu îmi ocupă prea multă energie.”
“Mă preocupă ce las în urmă”
Această abordare realistă a ajutat-o să depășească momente de răscruce în istoria companiei. Și, dacă ar fi să o ia de la capăt, nu ar schimba nimic din ce a făcut și a decis: “Mie îmi place să văd partea bună, să cred într-un viitor mai bun. Întotdeauna mi s-a reproșat că pun prea mult suflet, că încerc să fac prea mult, că să mă mai menajez, că să mai stau, să mai aștept, să am răbdare. Întorcându-mă în timp, nu mi-aș spune mie nimic din toate astea. Consider că eu am încercat să fac față provocării și situației cât mai bine și cum puteam eu să fac. Uneori nu suntem atât de buni, dar nu cred că asta e un capăt de țară. Te ridici și o iei de la capăt.”
La creionarea acestei viziuni asupra vieții au contribuit și câteva modele, fie personalități istorice precum Alexandru cel Mare, Petru cel Mare sau Cezar, dar și oameni în carne și oase din zilele noastre cu valori consistente: “Tatăl meu, soțul meu, Marius Ștefan, fondatorul Autonom-rent-a-car – mentorul meu. Mie îmi plac oamenii și mă influențează mult. Și influențez datorită energiei mele și mecanismelor expansive în care funcționez. Sunt preocupată de ce las în urmă și cred că moștenirea mea e în fiecare om cu care aleg să-mi petrec timpul, să-l ajut și să mă ajute să fim mai buni și tot ceea ce vine după asta. Mai împăcați, mai fericiți”.
Și nu e asta definiția cea mai bună a bucuriei de a trăi?
