Design-fara-titlu

Agilitatea în leadership

”Schimbarea este unica constantă în viață” remarca filozoful grec Heraclitus încă din anul 535 îHr. Și cât de bine se potrivește această constatare în zilele noastre!

Agilitatea este fără îndoială o calitate cheie a oricărui lider bun. De rapiditatea cu care se adaptează acesta unui nou context depinde în mare măsură succesul pe termen lung al echipei pe care o conduce. De altfel, agilitatea a devenit un clișeu în multe job descriptions pentru poziții de leadership, că doar sună bine, nu? Dar ce presupune această agilitate? Concret, la ce să se aștepte un lider aflat în fața unei situații noi?

Acum mulți ani am aflat prima dată de conceptul de leadership situațional. Era la un training destinat noilor manageri, care ar fi trebuit să mă învețe cum să gestionez subordonații în funcție de experiența lor pe anumite task-uri. Mie, însă, mi-a rămas întipărit în minte pentru că mi-a oferit o explicație extrem de plauzibilă pentru stările prin care eu însumi treceam de fiecare dată când eram confruntat cu un context necunoscut. Și asta se întâmpla destul de des, lucrând la o corporație care dezvolta angajații rotindu-i pe diverse poziții la anumite intervale de timp.  

Leadership-ul situațional nu este însă doar despre manageri și subordonați! Pe mine m-a ajutat foarte mult să înțeleg ce se întâmplă cu mine în diverse situații noi și mi-a oferit o structură pe care să pot construi pentru a mă adapta mai rapid. Așadar, eu zic că este și despre leadership personal, nu neapărat formal.

Practic, de fiecare dată când ești în fața unei situații noi în care trebuie să faci ceva cu care nu ești obișnuit, teoria spune că vei trece prin 4 stadii de maturitate. Acestea sunt privite din perspectiva a două coordonate: competența în a realiza cu succes acel task și motivația personală. Dacă ești familiar cu aceste stadii, știi la ce să te aștepți și ce ai de făcut pentru a te adapta mai repede la noul context.

Ca să fie mai clar, hai să luăm un exemplu personal: gândește-te la momentul când ai avut de îndeplinit o sarcină diferită de ceea ce ai făcut anterior. Poate fi un job nou, sau un context diferit. Încearcă să-ți amintești stările prin care ai trecut și vezi dacă se potrivesc cu modelul de mai jos:

Stadiul 1: Competență scăzută, motivație ridicată. De cele mai multe ori, noutatea vine la pachet cu entuziasmul. Crezi că e mai ușor decât în realitate, pentru că nici nu știi ce nu știi. Cheia în această etapă este ascultarea. Acum e momentul să pui cât mai multe întrebări și să acumulezi cât mai multe informații. Nu pica în capcana să crezi că știi totul!

Stadiul 2: Competență scăzută, motivație scăzută. Treptat ajungi să afli ce nu știi și asta începe să-ți erodeze rapid încrederea și motivația. Nivelul de competență e un pic mai crescut ca la început, dar e în continuare destul de jos. În acest stadiu e cel mai probabil să renunți, dacă ți se oferă ocazia. Nu dispera! Dacă nu pare să meargă nimic, pur și simplu ia fiecare zi în parte și învață din orice, fără să-ți setezi obiective prea mari. Așteaptă să treacă timpul, căci la un moment dat va veni și stadiul 3!

Stadiul 3: Competență (mai) ridicată, motivație variabilă. Deși la un moment dat în stadiul 2 simți că nu faci progrese, ele totuși apar. Vine o zi când dai de o problemă pe care ai mai întâlnit-o și de data asta chiar știi cum să o abordezi. Poate chiar primești un ”Mulțumesc” de la un coleg pe care l-ai ajutat. Parcă dracul nu mai e așa de negru! Apoi din nou ai două zile grele și parcă te-ar apuca iar disperarea. Dar vine o altă zi bună și încă una și tot așa. Treptat începi să știi cum merg lucrurile, doar că n-ai ajuns încă la cel mai înalt nivel de încredere. Simți nevoia de confirmare pentru orice decizie ai de luat, de teamă să nu faci vreo greșeală. Acum e momentul să-ți întinzi aripile și să începi să zbori. Știi să o faci, mai trebuie doar să ai încredere!

Stadiul 4: Competență ridicată, motivație ridicată. Gata! Ai ajuns la viteza de croazieră! Acum știi ce ai de făcut, cum să o faci și-ți și place. Rezultatele vin și primești apreciere pentru munca ta. E momentul să începi tu să provoci schimbări. Acum, că nivelul de competență îți permite, caută soluții mai eficiente pentru a obține rezultate și mai bune!

De altfel, un lider agil va căuta întodeauna să provoace schimbări (în bine), încercând să fie cu un pas înaintea contextului, în ofensivă și nu în defensivă, reacționând la mediu. Și de aceea, e important să conștientizeze ce implică aceste schimbări și să acționeze corespunzător.

Reziliența – individuală sau de grup?

Colegii mei m-au provocat să reflectez asupra termenului de reziliență cu impact în formarea liderilor. În programele LEADERS dedicate tinerilor profesioniști adresăm reziliența psihologică  ca fiind o competență esențială în

Leadershipul se întâmplă pe teren

Vedem zi de zi lecții de leadership, de implicare și compasiune, iar subiectul pe care vrem să-l abordăm astăzi este cel al leadershipului de pe teren, cu mânecile suflecate.

Leadershipul ia o nouă formă

  Unde să află România, acum în anul 2021, atunci când vine vorba de leadership?  România se află într-un punct foarte important. În anii 2000, atunci când a s-a fondat

Ești pe lista managerilor buni?

contextul anului pandemic a determinat apariția unor nevoi comune pe care le vom împărtăși astăzi cu tine și pe care te încurajăm să le incluzi în managementul echipelor tale