Aflat sub umbrela psihologiei organizaționale, conceptul de leadership prezintă o mulțime de definiții, oferite de diferiți autori sau cercetători, bucurându-se de un interes ridicat până în prezent și indicând complexitatea conceptului (Țiclău, 2015). Unii autori spun că domeniul leadershipului este în prezent în confuzie, într-o stare de fermentare și că multe teorii au slăbiciuni conceptuale și o lipsă de suport empiric. Iar unele studii, precum cele care studiază eficacitatea liderul sunt neconcludente sau se contrazic (Yukl & Van Fleet, 1992).
Așadar, conceptul leadership ar putea fi înșelător, chiar dacă toți oamenii știu la ce se referă, prin faptul că definiții diferite pot duce spre criterii diferite de înțelegere și interpretare. Leadershipul ar fi un concept dificil de definit și măsurat datorită complexității termenului și a procesului de conducere, care poate fi privit din multe perspective (Aniței, și alții, 2016). Este în prezent, unul dintre cele mai dezbătute subiecte și multe întrebări sunt puse cu privire la ceea ce înseamnă el, care sunt abilitățile și factorii cei mai relevanți pentru un proces de leadership eficient și multe altele. Continuarea cercetărilor pentru a înțelege acest concept vine din relația dintre leadership și performanță și credința că liderul este un factor important al succesului sau activității (Țiclău, 2015).
Etimologic cuvântul leadership provine din cuvântul “laed”, de origine anglo-saxonă și semnifică “cale”, “drum”, iar verbul “laeden” semnifică “a călători” (Roșca, 2015). Putem spune că leadershipul ar putea însemna o călătorie pe un drum, pe o cale de la un punct A (în care individul, proiectul, organizația se află la un moment dat) până la un punct B (unde călătorul își dorește să ajungă la un moment dat, într-un viitor mai mult sau mai puțin cert).
Roșca spune că termenul de leadership era folosit anterior în psihologia socială a grupului mic, mai ales pentru ceea ce înseamnă definiția conducerii informale (Roșca, 2015). Cu alte cuvinte, ar fi ceva ce nu ține de aspectele formale, ci mai degrabă liderul (informal) ar apărea în mod spontan și natural pornind de la dinamica pe care o are grupul în care acesta ar apărea. Această definiție a leadershipului par a fi susținută și de Cristea, care spune despre leadership că este un fenomen spontan (Cristea, 2015). Dintr-o altă perspectivă, acesta menționează și o definiție clasică, aceea că prin lider înțelegem “persoana care are un rol central în activitatea de conducere și reprezentare a grupului”, în jurul lui configurându-se structura de putere a grupului. Astfel că, definiția liderului sau leadershipului, implică atât liderul – cel care conduce, cât și grupul – care este condus. În mod implicit, poate include și drumul care poate fi urmat și destinația spre care drumul duce.
Unul dintre cei mari relevanți psihologi care au studiat conceptul de leadership este și Kurt Lewin, fondator al psihologiei sociale (Aniței, și alții, 2016), propunând noțiunea de dinamică a grupurilor (Godeanu, 2013). Acesta, în urma unui studiu experimental realizat în anii 1930, alături de alți cercetători, propune cele trei stiluri de leadership (autoritar, laissez faire și democratic) (Billig, 2014), care demonstrează că stilul de leadership are un impact asupra dinamicii grupului, performanței și motivației membrilor grupului. Dintr-o perspectiva jungiană, cea în care inconștientul colectiv al grupului cere un reprezentant pentru sine, devine lider cel care îmbracă într-un mod cât mai potrivit sau complet idealurile unui grup, emoționale și raționale. Astfel, el dobândește și capacitatea de a influența credințele grupului (valori, așteptări, decizii), simbolizând identitatea acelui grup și fiind capabil, totuși, să modifice direcția în care se întâmplă evenimentele (Dumitrașcu, 2016). Ulterior, în anii 1970 a apărut modelul leadershipului transformațional, care pune accent pe viziune și presupune inspirarea adepților, fiind orientat spre creativitate atunci când rezolvă problemele și oferă celorlalți coaching și mentoring (Țiclău, 2015).
Un cercetător și psiholog contemporan este și Manfred Kets de Vries, care, inspirat de psihologi recunoscuți pentru munca acestora cu privire la dinamica grupurilor, precum Bion, Freud, Jung și alții (fiind și el, la rându-i, format în psihanaliză), unește managementul și dimensiunea clinică, pentru a veni cu o perspectivă complexă a leadershipului ce pune accent pe lumea interioară a individului, care “îi afectează personalitatea și stilul de conducere” (Manfred Kets de Vries, 2007). Deși, chiar și el zice că “unii sunt tentați să respingă o asemenea perspectivă, spunând că abordarea nevoilor, impulsurilor, dorințelor, fantasmelor și viselor oamenilor ar fi neștiințifică” (Manfred Kets de Vries, 2007).
Unii teoreticieni ar limita definiția leadershipului la exercițiul influenței ce rezultă într-un angajament entuziast al celor ce îl urmează pe lider cu entuziasm, în opoziție cu cei care cei care urmează obedient sau sunt indiferenți (Yukl & Van Fleet, 1992).
______________________________________
Aici am rezumat, pe scurt, doar o serie de perspective academice despre ceea ce înseamnă leadershipul, care pot ajuta pe cei care se află în căutarea unor direcții despre acest concept, greu de definit uneori, care își are prezența în literatura de specialitate la intersecția dintre management și psihologie și poate și la intersecția cu alte domenii, precum antropologia, biologia, istoria etc.
În ceea ce privește Fundația Leaders, modelul de leadership pe care îl propune este un model care include liderul (individul, viziunea proprie, menirea sa, cine este el), echipa (oamenii cu care ajunge la implementarea viziunii și cu care este, de preferat, să aibă o atitudine orientată spre colaborare) și sistemul în care se află (cu toate mecanismele sale de influență, ierarhii, presiuni, trenduri la care liderul se poate adapta sau pe care le poate modela conform viziunii sale). La interacțiunea dintre cele 3 elemente apar tensiuni constructive sau distructive care conduc spre creștere/ evoluție sau spre disoluție. Mai multe despre model aici.
Autor:
Elena Pâslaru-Hubati
Bibliografie:
Billig, M. (2014). Kurt Lewin’s leadership studies and his legacy to social psychology: Is there nothing as practical as a good theory? Department of Social Sciences, Loughborough University.
Cristea, D. (2015). Tratat de psihologie socială. București: Editura Trei.
Dumitrașcu, V. (2016). Liderii – Arhetipuri și roluri organizaționale. Leadership și cultura organizațională. București: Editura Universitară.
Godeanu, D. (2013). Bazele psihodinamice ale terapiilor existențiale de grup și de familie. București: Editura SPER.
Roșca, C. (2015). Liderul transformațional-carismatic. București: Tritonic.
Țiclău, T. C. (2015). Leadership Transformațional în România. O revizuire a studiilor empirice asupra subiectului. Revista Transilvană de Științe Administrative 1(36), 109-123.
Yukl, G., & Van Fleet, D. (1992). Theory and Research on Leadership in Organizations. În M. Dunnette, & L. Hough, Handbook of Industrial and Organizational Psychology (pg. 147-197). Palo Alto, California: Consulting Psychologists Press.
