fbpx
Caută

Leadership / Lonely-ship

Responsabilitatea, independența, pachetele consistente de beneficii, un nou birou cu cel mai bun view și un val de singurătate. Acestea sunt o parte dintre lucrurile pe care le primesc cei care avansează în roluri de leadership în organizații.

Singurătatea liderului este un subiect rar întâlnit în conversații și un sentiment pe care îl simt mulți dintre cei care ajung în roluri de conducere, sau cei care sunt înzestrați cu o nouă formă de autoritate în echipele lor. Există câteva contexte comune care susține apariția sentimentului de izolare și singurătate, indiferent de tipul de organizație, mărimea echipei sau industria în care activează. Pentru fiecare dintre acestea vom încerca să identificăm câte un antidot pe care să-l poți folosi atunci când te vei regăsi și tu / colegii tăi în astfel de roluri.

Mai puțin oameni în jurul tău

Atunci când ești parte dintr-o echipă ai un număr mai mare de oameni în jurul tău la care poți să apelezi pentru sfaturi, pentru un schimb de păreri sau pur și simplu pentru a ajunge la obiectivele pe care le aveți. În organizații, numărul liderilor va fi întotdeauna mai mic decât numărul total al angajaților din echipe, așa că această bază la care poți să te întorci este din ce în ce mai mică pe măsură ce avansezi.

ANTIDOT: Acum că citești acest articol probabil îți dai seama că sunt și alții care simt același lucru. Din rolul de leadership pe care îl ai poți accesa diverse comunități profesionale unde vei întâlni persoane cu roluri similare, fie că vorbim de comunități de networking și socializare destinate managerilor, de cursuri și activități speciale experiențiale destinate celor care conduc echiăe.

Mai puține contexte informale de socializare

Cei cu care poate ieșeai la o cafea / un prânz informal înainte s-ar putea simți intimidați de noua ta autoritate și nu ar ști ce este socially appropriate atunci când vrei să-ți inviți managerul la masă.  

ANTIDOT: Inițiază tu conversațiile și scoate-ți colegii la masă, la o cafea sau invită-i pur și simplu la o discuție în birou. În felul ăsta le arăți care sunt prioritățile tale și le transmiți în ce măsură vrei să păstrați din vechile obiceiuri.

Greutatea deciziilor

Din noul tău rol este mult mai ușor să vezi cum deciziile tale îi afectează pe cei din jur. Atât pozitiv, cât și negativ. Această responsabilitate poate să atragă și o dorință de izolare, de deconectare.

ANTIDOT: Contectează-te cu ceilalți manageri din organizație pentru discuții despre cum se resimt anumite decizii în mai multe departamente / pe mai multe niveluri. Rămâi conectat la obiectivele tale și urmărește schimbările venite în urma deciziilor, asta te va ajuta să ai perspectivă și să vezi mai departe transformările.

Teama de eșec dintr-un rol de leadership

A-ți arăta vulnerabilitatea în leadership poate fi un proces greu. Mai ales pentru că ne luptăm încă cu mentalitatea conform căreia a fi deschiși este un semn de slăbiciune și un mod prin care îți lași garda jos. Rolul de leadership vine cu multă presiune de a te ridica la nivelul așteptărilor stakeholderilor, acționarilor poate, colegilor și publicului în general, iar aceste așteptări vor accentua poate sentimentul de singurătate. Iar atunci când vei eșua sau vei avea parte de situații mai degrabă de învățare decât de performanță, ceea ce poți face este să te transformi tu însuți într-un îndrumător pentru liderii din jurul tău.

ANTIDOT: Poți transforma aceste elemente firești în cariera oricărui lider în experiențe de viață nu doar pentru tine, ci și pentru cei din jur. Vorbește deschis cu echipa ta, cu cei pe care poate îi mentorezi, sau pur și simplu în contexte în care vei fi invitat să-ți împărtășești povestea de leadership, vorbește și despre momentele în care ai eșuat și lecțiile pe care le-ai câștigat. În acest fel le vei arăta și celorlalți cum vulnerabilizarea este mai degrabă o dovadă de curaj și vei combate indirect sentimentul de singurătate prin empatia și apropierea care vin atunci când îți asumi acest rol de îndrumător.

Articole similare

Mai puțin control, mai multă colaborare

Toți cei care ne-am aflat într-un rol de leadership / conducere ne-am confruntat cu următoarea situație: ai un task de rezolvat și o echipă competentă care poate să-l preia. Ție

Lider și Leadership. Perspective teoretice.

Aflat sub umbrela psihologiei organizaționale, conceptul de leadership prezintă o mulțime de definiții, oferite de diferiți autori sau cercetători, bucurându-se de un interes ridicat până în prezent și indicând complexitatea

Compatibilitate în business

Ne apropiem unii de alții pe bază de compatibilități: interese comune, grupuri de prieteni, scopuri împărtășite, comportamente comune. Ba chiar uneori ne uităm și la stele și traducem modul în

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.