Sari la conținut
Era o zi frumoasă de primăvară în Berlin și Antonio Iftimescu, student în ultimul an la Facultatea de Marketing la Academia de Studii Economice (ASE) din București, descoperea capitala Germaniei împreună cu un prieten. Pe o stradă cochetă din oraș, cei doi au intrat într-un coffee shop. Era prima oară când Antonio vedea un astfel de loc, mai ales că nu era băutor de cafea. „Eram curios, așa că am băut un capuccino, cu o inimioară de spumă. Era dulce și mi-a plăcut. Dar cel mai mult m-a impresionat băiatul care făcea cafeaua și care mi-a spus că e barista și că ce face el se numește latte art.”
Întors în țară, gândul i-a rămas la aroma și noutatea acelui loc din Berlin, pe care încă îl mai caută la fiecare excursie în capitala germană, așa că a decis să-și facă lucrarea de licență despre planul de marketing al unui coffee shop. A început să caute informații și a aflat că există și la noi un curs de barista. „Voiam să știu exact ce scriu în lucrarea de licență, așa că m-am înscris la acel curs. Acolo am văzut cât e de complicat și de important modul în care faci o cafea. M-am îndrăgostit”, povestește Antonio, în timp ce salută fiecare client care intră în cafenea.
Lucrarea lui de licență a fost originală, i-a intrigat pe cei din comisia de evaluare care l-au asediat timp de aproape o oră cu întrebări despre cafea și misterele ei. “Dar n-am luat 10. La sfârșit, unul din profesori mi-a zis: ‘Să vii la lucrarea de dizertație și să ne povestești cum ai dat faliment'”, spune amuzat.
Drumul de la siguranță la antreprenoriat
Antonio nu-și mai amintește ce răspundea când era mic și era întrebat ce vrea să se facă atunci când va crește. Așa că a mers pe un drum sigur până la un moment dat din viața lui: a ales profilul matematică-informatică la un liceu bun din Botoșani, orașul natal, dând speranțe părinților că va avea o meserie „serioasă”: în domeniul bancar, IT-ist sau doctor. „Părinții au vrut să fie asigurați, să am unde să lucrez, să câștig cât am nevoie, să fiu liniștit, să am o familie. Mama îmi spune și acum, în momentele astea: ‘Auzi, măi, mamă? N-ai vrea să nu mai fii așa stresat cu afacerile astea, te duci și te angajezi pe un salariu undeva?’ Nu, nu vreau,” povestește amuzat, în timp ce bea din cafeaua lui preferată.
Când a fost să-și aleagă facultatea, a optat pentru Facultatea de Marketing de la ASE pentru că era ceva apropiat de business, una din ideile pe care le avea pentru viitor, și pentru că programul îi permitea să aibă și alte activități pe lângă. “Nu știam exact ce business vreau să fac, dar voiam să experimentez. Sunt de părere că doar dacă înveți continuu, poți să te dezvolți.”
Cea mai importantă lecție de antreprenoriat a primit-o în Statele Unite ale Americii, unde a ajuns după primul an de facultate. Timp de trei luni, prin programul Work&Travel, a stat în Carolina de Nord și a căpătat experiență. „Am avut două job-uri: șase zile pe săptămână, de la 8 dimineața la 8 seara, lucram pentru o afacere de familie unde închiriam echipamente pentru plajă și biciclete. Patronul era foarte deschis, îmi răspundea la toate întrebările, iar clienții mă tratau ca pe un antreprenor și cred că acolo am prins virusul de antreprenoriat. Iar la 8 fără cinci plecam cu bicicleta la o pizzerie din apropiere, unde spălam, tăiam, făceam aluatul până la miezul nopții.”
Toate economiile părinților pentru un vis
Întors în țară, Antonio s-a angajat anul următor pentru câteva luni la o bancă, dar, deși îi plăcea echipa foarte mult, nu se vedea făcând din asta o meserie. Apoi au venit ultimul an de facultate, vizita la coffee shop-ul din Berlin, cursul de barista și a știut ce-și dorește cu adevărat. Și-a făcut un fel de plan de afaceri pentru ceea ce avea să fie primul coffee shop în București și a aplicat regula de aur a primei finanțări. Aceea de a găsi bani la cei trei P: părinți, prieteni sau proști, cum îi place să glumească. „Am avut mare noroc cu familia mea. Ai mei făcuseră niște economii și mi-au dat toți banii puși deoparte pentru situații speciale. Mai exact, în cazul în care se întâmplă ceva și acel ceva era dacă mor, eu și soră-mea să avem bani pentru înmormântarea lor. Cred că optimismul meu i-a făcut să aibă încredere oarbă în mine și mi-au dat toți banii lor”, spune și astăzi, uimit de generozitatea alor lui. În decembrie, 2012, Antonio a deschis Coftale, primul specialty coffee shop din București.
Cu naivitatea antreprenorului începător, a făcut multe greșeli: bugetul inițial de 50 000 de euro a tot crescut, a făcut achiziții inutile. Situația devenise, la un moment dat, comică și dureroasă, recunoaște amuzat. Dar crede că povestea cafelei s-a încăpățânat să reziste pentru că afacerea lui a avut de la început câteva principii sănătoase. A lucrat mereu fără să acumuleze datorii, furnizorii sunt plătiți imediat, astfel evită cercul vicios al dependenței. Apoi casa în care este Coftale e un loc aparte: are un aer nobil, dar prietenos, este departe de agitația din centru și are o grădină foarte căutată vara. Și, nu în ultimul rând, Antonio și cei 8 oameni din echipa lui pun mare preț pe prospețime, în toate formele ei.
„Știu cât e de important să fie totul proaspăt la partea asta de cafea, așa e și la mâncare. Prefer să-mi iau înjurături că mai întârziem puțin, dar să iasă totul foarte bine. Nu servim niciodată un lucru care nu ne-ar satisface pe noi, în primul rând. Oamenii vin nu doar pentru o cafea bună. Vin la Coftale pentru că e un loc cinstit: o calitate bună a produselor, la un preț rezonabil într-o atmosferă caldă, prietenoasă. Rezonează cu locul ăsta.”
Când începe să vorbească despre cafea, Antonio nu se poate abține și merge în spatele barului. Ne arată aparatele și un mod deosebit de preparare a cafelei: la Aeropress, un fel de seringă uriașă cu ajutorul căreia se obține o cafea concentrată și aromată. „Pe partea de espresso, oferim o singură variantă de cafea. Dacă ai două tipuri de cafea, trebuie să ai două râșnițe și, momentan, nu ne permitem. Fiecare cafea are un optim în momentul în care-l extragi și acel optim diferă de la cafea la cafea, în funcție de origine. Fiecare regiune de cafea are farmecul ei. Mie îmi place Panama, e pentru sufletul meu, iar din Africa aș alege Etiopia. Ca mod de preparare, îmi plăcea foarte mult flat white-ul, dar de curând am aflat că sunt intolerant la lactoză și ‘la revedere’. E bun și cu lapte fără lactoză sau cu soia, dar îi schimbă gustul. Acuma beau esspresso, cea mai pură formă a cafelei. Iar, ca metodă alternativă, îmi place foarte mult Aeropress”.
Antonio visează în viitor la o prăjitorie de cafea și ca mica lui afacere să se extindă, mai exact să facă o franciză pe partea de speciality coffee. „Unul-două puncte, nu mai mult. Piața asta rezistă dacă sunt locuri multe, cu personalități diferite. Guști fix din personalitatea locului, nu sunt două cafele la fel în București.”
Dar există doar un singur loc în care povestea cafelei, Coftale, se spune cu atâta pasiune.
