Fundatia Leaders lansează ediția 8 a LEADERS Experience – programul-accelerator care pune pe repede-înainte dezvoltarea tinerilor profesioniști din România!
Știm că cea mai eficientă formă de învățare nu este la școală, ci propria experiență. De aceea am creat LEADERS Experience, adică un program de 6 luni în care tinerii cu potențial intră într-un simulator de situații din viața reală.
Leaders Experience îți dă resursele să îți ții mușchii dezvoltării în continuă creștere prin:
6 luni de întâlniri cu lideri din business, coachi, mentori și alți participanți ca tine
3 întâlniri de coaching 1-on-1, focusate pe obiectivele tale
2 acceleratoare de câte 5 zile fiecare, la Predeal și București
Mentorat pentru dezvoltarea unui proiect cu impact social
40h de training cu câte un trainer acreditat pentru fiecare temă
E pentru tine?
Ești la început de carieră (până în 3 ani experiență profesională)? Simți că uneori te împotmolești sau ai vrea să faci lucrurile mai rapid? Crezi că abilitățile tehnice sunt și mai utile când sunt cuplate cu abilități soft (de tipul decision making, self leadership, reziliență sau managementul relațiilor)?
Atunci programul ți se adresează. Cele 6 luni de mentorat, coaching, evenimente cu speakeri și participanți din medii diverse te vor provoca, te vor inspira și îți vor oferi un pachet de resurse cu care să poți îndeplini orice obiectiv.
Iar programul este construit în așa fel încât să fie personalizat nevoilor tale.
Află mai multe despre înscrierea în program
Cum contribui tu la experiență?
Partea bună e ca 50% din costul celor 6 luni de program este deja acoperit de partenerul programului, Raiffeisen Bank. Iar costul rămas, de 899 EURO poate fi plătit în rate sau poți să accesezi surse de fundraising, cu ajutorul ghidurilor noastre.
În plus, partenerii Leaders oferă burse integrale despre care vei afla imediat după înscrierea în program.
Sigur că te poți dezvolta și pe cont propriu, dar Leaders Experience îți oferă instrumentele și resursele testate în peste 22 de ani de livrare programe de leadership. Practic, îți oferim o scurtătură către rezultate, care să-ți câștige timp, efort și bani, pe termen scurt și mediu.
Așa că nu lăsa pe mâine înscrierea de azi. Viitorul e al celor care fac. Fii unul dintre ei.
Pentru mai multe detalii și consultanță în vederea înscrierii: [email protected] // 0741 081 192
Ediția 8 devine realitate datorită partenerilor care au crezut în potențialul tinerilor de acțiune: Raiffeisen Bank, Servier Pharma, Autonom România, Coca Cola HBC și Hotel Ursulețul.
Despre Fundația LEADERS
Fundația LEADERS este un accelerator de experiențe și inspirație: declanșăm potențialul tinerilor și formăm lideri responsabili și vizionari, începând cu anul 2000. Fundația LEADERS este organizația care susține oamenii cu valori și principii și prin programele de leadership, Explore, Experience și Challenge, desăvârșește procesul de formare a liderilor la toate nivelurile.
The post Încep înscrierile pentru Leaders Experience 8 appeared first on Fundatia LEADERS.