Jean Piaget, psiholog, logician și filozof elvețian a avut o contribuție semnificativă în studiul jocului în educație. Teoria jocului (cunoscută și sub denumirea de teorie a dezvoltării) se bazează pe ideea că dezvoltarea cognitivă și, în special, învățarea limbajului, necesită stimuli și experiențe adecvate pe măsură ce copilul se maturizează. El a sugerat că există două procese cheie, asimilarea (noi cunoștințe și experiențe) și adaptarea celor deja știute și clasificarea lor în modele interne de gândire – acele comportamente organizate de când suntem copii cunoscute și sub numele de scheme. 

Pe măsură ce ne dezvoltăm, când suntem copii, creierul nostru va crea scheme pentru fiecare dintre experiențele noastre și pentru fiecare cunoștință dobândită nou, scheme pe care le va păstra ca referință atunci când ne vom confrunta cu aceleași experiențe sau experiențe similare. Astfel, schemele sunt mereu actualizate prin intermediul noilor experiențe de care avem parte. Având la bază acest mecanism, Piaget spune că schemele asamblate de fiecare dintre noi atunci când interacționăm cu lumea și cu cei din jurul nostru vor fi mai bogate cu cât mediul nostru de joc (învățare) va fi mai bogat.

În urmă cu cinci ani, Pasi Sahlberg profesor la o școală din Finlanda și William Doyle profesor la Universitatea Harvard au făcut schimb de roluri pentru a studia sistemul școlar de renume mondial din Finlanda. Printre descoperirile făcute de ei jocul a avut un rol central și mai ales modul în care în școlile din Finlanda copiii sunt încurajați să descopere lumea și să învețe prin diverse activități ludice. 

Jocul este astfel foarte important pentru dezvoltarea abilităților secolului XXI, cum ar fi rezolvarea problemelor, colaborarea și creativitatea esențiale succesului. Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului a vorbit despre dreptul copilului de a se juca, iar în articolul 21.12 din expoziția din 2012 “The Century of Child”, Muzeul de Artă Modernă a menționat “Jocul este pentru secolul XXI ceea ce a fost munca pentru industrializare. Demonstrează un mod de a cunoaște, de a face și de a crea valoare.”

Tu ce faci pentru a păstra jocul în viața ta? Te provocăm săptămâna asta să-ți alegi o activitate care să implice joacă și care să te ajute să descoperi lumea astfel.

Comentarii

Previous articleÎn căutarea cuvintelor potrivite
Next articleTu cum descoperi lumea?
Adina este trainer LEADERS și creator de content pentru​ programele noastre. S-a specializat, în cei 9 ani de LEADERS, în sponsorship management, parteneriate strategice și în organizarea de evenimente. Gândește în imagini, este pasionată de teatru de improvizație și de pian și veți descoperi aceste pasiuni în toate training-urile sale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.