Mentoratul – progresul umanității

0

Trecând peste etimologia legendară a cuvântului mentor (n.r. personaj din mitologia greacă ce sfătuia înțelept eroii mai puțin experimentați), oricine (mai ales in mediul corporatist) cunoaște semnificația mentoratului. Aș face întâi o remarcă în sensul departajării mentoratului de coaching. Dacă coaching-ul presupune o tehnică precisă, o specializare a celui care o practică și, cel mai des, implică o remunerare a acestuia, mentoratul este prin excelență o preocupare pro-bono și nu necesită altă specializare decât bunăvoința și calitatea celui care se oferă ca mentor.

De ce un mentor?
Ar fi nenumărate argumente de bun-simț în sprijinul ideii de a avea un mentor (sau mai mulți).“Singura, adevărata înțelepciune stă în a ști că nu știi nimic” – Socrate. Aș începe cu această înțeleaptă afirmație pentru a susține motivul pentru care oricât de inteligenți ne-am considera, atitudinea noastră față de cunoaștere și experiență trebuie să înceapă cu modestia.

Mentoratul se întâlnește cu precădere în mediul profesional, acolo unde nevoia de a acumula experiență capătă forme mai precise și presante, dar el este cu atât mai important în problemele de viață, în sensul cel mai larg. Fie ca vorbim despre dragoste, prietenie, relații cu părintii, despre alegeri diverse, oricine are nevoie de un sfat și suport, fie dintr-o altă perspectivă de experiența personală, cum ar fi de la un prieten, fie de la o experiență net mai bogată, cum ar fi de la o rudă mai în vârstă sau de la un profesor în care ne încredem.

Oricât de inteligenți ne-am considera, atitudinea noastră față de cunoaștere și experiență trebuie să înceapă cu modestia.

Este vorba, în primul rând, despre acceptarea nevoii de mentorat, despre întâlnirea a două valori de mare însemnătate în ceea ce reprezintă progresul în viață și în profesie: înțelepciunea celui care înțelege că nu le știe pe toate și bogăția sufletului celui care dăruiește din experiența, timpul si înțelepciunea sa.

Cum găsesc un mentor?
Mentorul trebuie ales, deoarece este vorba întâi de toate de acceptare și recunoastere din partea celui care își dorește mentorat. Mentorul este un exemplu, un model pe care ni-l alegem pentru a învăța de la el. Nu trebuie să ne dorim să fim ca el, trebuie însă să-i recunoaștem calitățile și să dorim să-l depășim.

Este necesar ca relația de mentorat să fie oficializată în momentul începerii. Cel care își dorește mentorat, solicită mentorului ales un accept. Într-o relație de mentorat deschisă și transparentă, ambii parteneri se dedică unui parcurs comun, în care fiecare își asumă un rol.

Mentorul poate fi un părinte sau o rudă, poate fi profesorul preferat sau șeful ideal. Mentor poate fi și un prieten, un coleg care ne oferă, daca nu mai multă experiență, o altă perspectivă. Este un om pe care-l respectăm și în care avem încredere, înainte de toate.

Mentorul este responsabil să-si asume această misiune cu sinceritate și respect. El nu are pretenția să învețe și să fie urmat orbește. El oferă din propria experiență și sugerează căi. Mentorul nu le știe pe toate, are dubii și rezerve. Este un om care știe să ofere feedback și să asculte.

Compatibilitate, autenticitate, timp. Trei noțiuni indispensabile pentru activitatea de mentorat, trei noțiuni care trebuie acceptate și asumate de ambii parteneri. Ar mai fi vorba despre feedback-ul reciproc și despre știința de a asculta, de a primi și de a oferi.

Cum devin mentor pentru alții?
Mentoratul este o activitate care-l ajută și îl îmbogățește pe cel care este mentor, deopotrivă. Suntem destinați pentru a împărtăși și pentru a ajuta. Asta este credința mea profundă și de aceea cred că mentoratul este benefic ambilor subiecți.

Schimbul de informații cu o persoană care are nevoie de experiența noastră sau de noi perspective asupra unor situații de viață sau de profesie, ne deschide nouă sufletul și mintea pentru introspecție, ne reamintește să fim autentici și prezenți la viață și lume, în general.

Rămân la convingerea faptului că cel care-și dorește să fie mentorat alege, însă, păstrându-ne deschiși și prietenoși, asertivi și altruiști, vom da ocazia colegilor, prietenilor, apropiaților în general, să ne pună în valoare experiența și capacitatea de a oferi.

Există o valoare mai mare decât aceea a informațiilor și experiențelor pe care le putem acumula ca persoană, aceea a informațiilor și experiențelor pe care le putem împărtăși și schimba cu ceilalți, valoare care nu este doar mult mai extinsă, dar este de o calitate mult superioară. Mentoratul poate fi astfel considerat, prin multitudinea de forme pe care le îmbracă, unul din principalele motoare de progres al omenirii.

Comentarii

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version