Search

Despre lupta pentru (a avea) dreptate

Articol preluat din Newsletterul din data de 8 mai 2018

Vrem să-ți spunem povestea unui erou care a plecat într-o călătorie inițiatică (bineînțeles). Este vorba de fiul cel mare, mereu apreciat de cei din jur, care a apărat victorios castelul întotdeauna și pe sfaturile căruia tot regatul se bizuia.  Eroul nostru a plecat să salveze o prințesă (bineînțeles), doar că nu a mai ajuns la ea pentru că a fost distras din drumul său: trei conversații în contradictoriu l-au făcut pe eroul nostru să piardă suficient timp încercând să le demonstreze pe rând tatălui său, ajutoarelor lui și zmeului, că el este cel mai deștept om din încăpere. Legenda spune că și astăzi, eroul și zmeul se bat în argumente ca să stabilească cine are ultimul cuvânt.

Da, tema săptămâniii este lupta pentru a avea dreptate…… că de n-ar fi….nu s-ar povesti.

Ne regăsim adesea în situații în care conversațiile aprinse își modifică scopul și subiectul foarte subtil: de la ce la cine, o transformare care ne costă. Cel mai util lucru pe care îl putem face în această situație este să revenim mereu la noi, pentru că cheia schimbării unei atitudini și a unui comportament este întotdeauna la tine.

Probabil că acum te gândești, eu oare sunt un know-it-all? Și dacă da…oare o astfel de persoană dacă le știe pe toate, de ce nu știe și că este un know-it-all? Dacă acum îți justifici faptul că vrei să ai ultimul cuvânt cu argumente de tipul am cea mai multă experiență / am o funcție mai importantă, cel mai probabil greșești.

Pentru că, în final, lupta pentru (a avea) dreptate o va câștiga cel care este pregătit să nu aibă dreptate.

Articole similare

Feedback-ul – o perspectivă diferită

Vorbim despre feedback și vrem să împărtășim cu tine câteva tehnici descoperite de noi într-un articol recent, povestindu-ți aici ce ne-a surprins și pe noi. 

Cum și când să ceri

Vrem să povestim astăzi cu tine despre cum și când să ceri, mai ales în contextul revenirii din pandemie,  după doi ani în care am fost mai la distanță ca niciodată unii față de ceilalți. 

Gestionarea stresului în echipe

Venim astăzi către tine cu câteva idei despre cum poți acționa în echipă astfel încât să navigați cu ușurință valul emoțional al momentului.

Scurt refresh al comunicării în leadership

Depsre conversațiile necesare în această perioadă și despre anumite abilități și tehnici necesare în comunicare pentru a obține rezultate în organizațiile și echipele din care facem parte

Relația cu tehnologia

Tehnologia va rămâne o parte importantă din viața noastră, iar modul în care alegem să o integrăm, rolul pe care i-l oferim, tipul de comportamente pe care îi permitem să ni le creioneze, toate acestea sunt în controlul nostru.