Sari la conținut
In timp ce astern aceste cuvinte in articol, ma gandesc cum m-as simti daca ceva s-ar intampla si as pierde tot ceea ce scriu. As lua-o de la capat? M-as enerva? As ramane indiferenta? Sunt convinsa ca si voua vi s-a intamplat de multe ori sa pierdeti ceea ce ati construit. Amintiti-va ce tip de emotii ati trait atunci. Si probabil deja in minte va si gasiti explicatia – „E normal sa ma frustrez, doar am muncit pentru lucrul respectiv.”
Desi sunt multe citate din categoria „Drumul conteaza, nu destinatia”, creierele noastre sunt dresate inca din primii ani sa aleaga mereu durabilitatea, beneficiile pe termen lung. Imi amintesc ca prima pereche de pantofi pe care mi-am cumparat-o fara maica-mea langa mine au fost roz, cel mai turbat roz posibil, si dintr-un material rezistent la doua purtari. Urmeaza apoi alegerile pe care, citez, „le iei pentru toata viata”: ce facultate urmezi, ce faci cu banii pe care ii castigi – ii cheltui pe experiente, ori te gandesti sa ii investesti intr-un apartament? Plus alte decizii mici, pe care le luam constant folosindu-ne instinctul deja antrenat de a calcula costul de oportunitate pentru orice.
Mai e loc in toata povestea asta pentru efemeritate? Ori e de fapt ceva de care creierul nostru fuge fara sa se mai uite in urma? Gandeste-te cand a fost ultima data cand ai facut ceva doar pentru bucuria momentului? De exemplu, sa stai cateva ore sa faci un puzzle complicat si dupa ce pui ultima piesa, sa il asezi la loc in cutie.
Puterea efemeritatii am observat-o la mine in timp ce gatesc. Petrec suficient timp pentru a face un research temeinic cu scopul de a identifica cea mai potrivita combinatie de retete pentru ceea ce vreau sa fac, adaug mereu si o nota personala, imi doresc sa fac un produs aproape de perfectiune si rezultatul de cele mai multe ori este si foarte apreciat. Doar ca nu imi notez niciodata retetele si nici la cateva ore nu pot sa stiu exact ce am pus si mai ales cat. Traiesc tot acest proces cu scopul de a obtine cel mai bun rezultat pentru momentul respectiv, dar nu am niciodata presiunea identificarii unei retete pe care sa o folosesc si in viitor. Si oricat de nebunesc ar parea drumul asta, e de fapt foarte relaxant.
Ceea ce se intampla acum in social media, vezi Instastories, e de fapt tot o forma a efemeritatii. Generatiile actuale vor ca lucrurile sa se intample acum si nu au rabdare sa faca astazi pasi pentru rezultate pe care de fapt le vor vedea poate in cativa ani. Extrema insa se observa din schimbarea focusului de la propria persoana, la ceilalti, si se manifesta prin dependenta de social media, care a primit numele de FOMO (Fear Of Missing Out) si care te constrange sa consumi acum.
Pledoaria mea pentru efemeritate se rezuma insa la lucruri simple. La bucuria de a trai in prezent, la a spune multumesc exact atunci cand simti, la fel si imi pare rau. La a te intreba din cand in cand care sunt lucrurile de care te bucuri pentru ca le faci, nu pentru ceea ce iti inchipui ca vor genera in viitor.
