Mediul de business prezent este unul cu nivel de impredictibilitate fără precedent în istoria umană. Responsabilitatea atenuării acestei impredictibilități cade pe umerii fiecăruia, indiferent că suntem în rol de leadership sau de angajat cu puține responsabilități. Sunt cel puțin direcții ce privesc această responsabilitate:
- una pentru deciziile pe care le luăm în business cu impact asupra tuturor (echipă, organizație, comunitate),
- iar o alta ce ține de felul în care gândește persoana, cu impact asupra sa, în primul rând. Totuși, pentru că deciziile le luăm în funcție de tiparele noastre de gândire, impactul felului în care gândim se reflectă și în deciziile noastre și, deci, și asupra celorlalți.
Din perspectiva aceasta, o serie de cercetători, precum Kahneman sau Tversky, vorbesc despre erorile de gândire sau cognitive bias, care pot afecta în mod negativ viața indivizilor și deciziile, inclusiv cele de business. Dar acestea nu sunt neapărat o noutate, căci Aristotel observase o serie de astfel de distorsiuni cognitive încă din Secolul IV î.H. Așadar, nu sunt erori ce aparțin timpului prezent, ci aparțin felului în care funcționează mintea noastră, adică au o latură relativ inconștientă. Iar noi devenim conștienți de ele analizând deciziile noastre, dar, mai ales, analizând limbajul pe care îl utilizăm zi de zi în contextele în care ne aflăm. Scopul? Să luăm decizii mai raționale și mai obiective, care ne pot ajuta să devenim mai performanți sau cel mai puțin mai conștienți de ceea ce facem în fiecare zi.
Am selectat pentru acest articol câteva erori de gândire pe care le-am identificat și care pot fi utile celor din mediul de business:
O eroare de gândire care apare des în business, mai ales pentru cei aflați în rol de manageri (de orice nivel), este aceea de a se înconjura de oameni complianți. Sunt foarte confortabili, nu te scot din zona de confort (de gândire), nu contrazic idei, nici proiecte, dar nici nu contribuie prea tare la evoluție. Face parte din eroarea de gândire confirmation bias și nu face decât să restrângă perspectiva celui care se izolează în propriul turn de fildeș. Unii ajung să dea voce acestui confirmation bias de teamă de a nu fi respinși, fiindu-le teamă să ceară feedback de îmbunătățire. Alții, se încadrează aici pentru că vor să-și implementeze doar propriile idei. Oricum ar fi, crează un fals sentiment de bine, validează viziunea și deciziile, chiar dacă prezintă distorsiuni. Până la faliment uneori.
Un alt aspect, pe care îl identific destul de des într-o mulțime de contexte este dificultatea de a spune NU, care poate rezulta din mai multe bias-uri cognitive, precum Liking effect (efectul simpatiei), care are legătură cu dorința de a fi plăcuți, de a nu dezamăgi sau de a nu provoca disconfort sau Loss aversion (percepția pierderii), care pleacă de la faptul că a spune NU poate însemna o pierdere a ceva valoros, a unei oportunități importante. Corelat cu o conștiinciozitate crescută a individului (conform teoriei factorilor de personalitate Big Five), este rețeta perfectă pentru burn out.
O penultimă eroare de gândire pe o care o aduc în discuție, specifică mediului de business competitiv, unde comparația este norma – cât deține ca market share, câți clienți are etc. – este bias-ul comparației sociale. Cum se manifestă sau când devine nocivă? Când sunt resimțite emoții negative, precum resentiment, furie și invidie, iar atenția este atât de concentrată pe concurență, încât este uitată unicitatea individului sau a organizației. Uitându-te prea mult spre concurență, viziunea și misiunea tinde să fie uitate și deci, rezultatele, chiar dacă par a fi bune pe termen scurt, pot deraia pe termen lung.
Ultima eroare de gândire este așa numitul sunk fallacy cost (eroarea costurilor nerecuperate), când persoana tinde să nu renunțe la proiecte sau investiții, chiar dacă previziunile nu sunt bune, pentru că a investit prea mult anterior (emoțional, financiar etc.). Iar o decizie ce are la bază această eroare de gândire ne poate ține uneori într-un rol, într-un proiect sau într-un business mai mult decât este cazul. Cred că acest lucru se întâmplă și cu propriile erori de gândire, când nu vrem să renunțăm la ele, deși suntem conștienți că ne produc rezultate nepotrivite. Acele formulări, precum “mie întotdeauna îmi merge prost…” (generalizare pripită) sau “ori ești învingător, ori ești învins” (gândire dihotomică) poate că par mai comod de urmat, căci parcă fac parte din noi, suntem atât de obișnuiți cu ele. Dacă se întâmplă așa, caută măcar un exemplu care să demonteze perspectiva și însoțește-te cu mentalitatea că aproape întotdeauna există și un alt punct de vedere. Asta e valabil în cazul tuturor erorilor de gândire sau atunci când parcă nu mai vezi peste gard.
S-a citit prima dată în newsletter-ul prietenilor de la Autonom
