Poate este unul dintre anii ăia care au trecut mai repede decât te așteptai, iar dacă ești surprins deja de luna octombrie sigur te afli printre persoanele pentru care timpul a trecut mai repede. Și da, acest lucru este posibil! Mind time și clock time sunt două lucruri total diferite care se scurg cu viteze diferite. Trecerea cronologică a orelor, zilelor și anilor pe ceasuri și calendare este un fenomen constant, măsurabil, iar duratele standard nu s-au modificat față de cum era când eram copii. Cu toate acestea, percepția noastră despre timp se schimbă constant în funcție de activitățile pe care le facem, de vârstă și chiar de cât de mult dormim. Perioada de zi-noapte durează 24 de ore pe toate ceasurile și totuși timpul fizic nu este același cu timpul din mintea noastră. Modul în care tu percepi timpul este diferit de modul în care alții percep timpul.
Timpul este perceput de ochii minții. Studiile spun că diferențele în perceperea timpului sunt legate de numărul de imagini mentale pe care creierul le întâlnește și organizează, număr care variază de la copilărie (întâlnim multe imagini, totul este nou și variat), iar pe măsură ce înaintăm în vârstă ritmul cu care sunt percepute modificările imaginilor mentale scade, atât din diminuarea elementului de noutate (nu mai suntem atât de surprinși de lume așa cum eram cand abia o descopeream), dar și datorită mai multor caracteristici fizice cum ar fi inclusiv calitatea vederii, complexitatea creierului și mai târziu chiar degradarea căilor care transmit informațiile. Toți acești factori conduc la accelerarea timpului.
În acest context inevitabil de schimbat timpul pe care în aloci pregătirii și îndeplinirii task-urilor pare tot mai greu de controlat. Pentru a deveni un maestru al priorităților și a te lupta cu inevitabila schimbare a perceției timpului îți prezentăm o unealtă care îți va accelera productivitatea și eficiența: Matricea Urgent V.S. Important. Matricea este formată din patru cadrane care îți clasifică activitățile zilnice în funcție de doi parametri: nivelul de urgență și nivelul de importanță.
Primul cadran al Matricei (Important-Urgent) se bazează pe un nivel crescut al urgenței. Toate elementele din acest cadran solicită atenție imediată din cauza termenului limită. Cel de-al doilea cadran al Matricei (Important – nu este Urgent) te va face să te simți stăpân pe task-uri datorită planificării și pregătirii atente. Task-urile din acest cadran reprezintă proiecte mari, oportunități noi, învățare și consolidarea relațiilor.
Cadranul trei (Nu este important – Urgent) sunt acele activități care îți necesită atenția la maximum dar care nu sunt legate de prioritățile tale. Aici se încadrează timpul petrecut în întâlniri neimportante sau întreruperi. Cadranul patru (Nu este Important – Nu este Urgent), aici simți că îți pierzi deseori timpul. Petreci mult timp pentru lucruri care nu sunt direct legate de tine și de obiectivele tale și asta îți consumă timpul necesar pentru celelalte activități.
Matricea Important-Urgent poate fi folosită de oricine, indiferent de tipul de activitate și de numărul de intrări de pe lista de to do. Tot ce trebuie să faci acum pentru a deveni maestrul priorităților este să-ți evaluezi sincer task-urile și să le încadrezi pe fiecare în cele patru cadrane ale matricei. În funcție de gradul de urgență și importanță vei ști care sunt lucrurile la care poți renunța și cum să faci pentru a rămâne cât mai mult în Cadranul doi, aici unde timpul pare să nu fugă așa de tare.