Prin natura noastră suntem guvernați de obiceiuri. Aproximativ 45% dintre activitățile zilnice reprezintă obișnuințe pe care le executăm automat, fără prea multe gânduri. Deoarece multe dintre aceste obiceiuri apar în afara spectrului gândirii, ne este greu să percepem cât de mult ne influențează de fapt.
Este nevoie de timp pentru a schimba obiceiurile din viața noastră, multă muncă și voință. Chiar dacă sunt atât de prezente în viața noastră, schimbarea lor înseamnă un proces prin care creăm noi procese de gândire, noi modele care urmează să facă parte din viața noastră. În acest context, îți propunem astăzi o listă de micro obiceiuri, schimbări mici pe care le poți testa și ale căror efecte rapide te vor ajuta să-ți dezvolți cu o mai mare ușurință un comportament într-un mod sustenabil.
- Rutine de seară
Când a fost ultima dată când ai adormit fără să-ți consumat ultimele resurse de energie în ecranul telefonului sau la un serial? De cele mai multe ori în situațiile asta reușim să adormim fiind epuizați și fără să avem vreun beneficiu direct. Propunerea pe care ți-o facem este să încerci să înlocuiești aceste obiceiuri vechi cu o rutină nouă de seară. Imaginează-ți că energia pe care o consumi în fața unui ecran, pe care trebuie să o consumi în pregătirea ta pentru somn, o poți folosi făcându-ți planul pentru ziua următoare (și nu pe un telefon), pregătindu-te mental pentru activitățile care știi că te așteaptă la birou sau în viața personală. Poți să-ți planuiesti ce ți-ar plăcea la micul dejun și vestimentația pentru a doua zi. O astfel de rutină te ajută să-ți consumi energia eficient și să te bucuri de timp în afara ecranelor chiar înainte de somn.
- Oferă-ți timp pentru decizii
Este foarte ușor să comunicăm rapid în această perioadă, apelurile telefonice se transformă în mesaje vocale scurte și intense, mailurile au trecut mai degrabă pe Whatsapp sau Messenger datorită timpului mult mai scurt de răspuns, și astfel toată lumea se așteaptă la răspunsuri imediate. Cum ar fi ca în această perioadă să le spui celor care îți trimit mesaje directe să mai aștepte puțin. Să nu iei imediat o decizie doar pentru că vine printr-un canal direct de comunicare ci să-ți oferi timp pentru a o analiza? Pe termen lung, vei economisi mult timp pierdut și vei evita multe dezamăgiri.
- Revizuiește modul în care adresezi întrebări
În loc să pui întrebări pe care să le încarci cu propria opinie, gândește-te și refomulează-le sub formă de întrebări deschise, întrebări la care nu se poate răspunde simplu cu Da sau Nu, ci unele în care să poți lua cât mai multă informație de la interlocutorul tău. Câteva exemple de astfel de întrebări ar fi “Ce părere ai despre…?”, “Care este experiența ta cuc….?”. Acest obicei te va ajuta să ai o perspectivă deschisă și să inițiezi conversații mai profunde, să devii un om mai empatic și să nu influențezi cu propria ta perspectivă. Imaginează-ți câtă înțelepciune vei dobândi pe termen lung. - O conversație pe zi
În fiecare zi, alege să suni sau să-i scrii din propria inițiativă unei persoane apropiate. Fiecare dintre noi avem prieteni, colegi, oameni dragi cu care nu am mai vorbit de luni de zile și pe care îi amânăm constant pentru când vom avea mai mult timp. Ai nevoie doar de câteva minute pentru a investi într-o relație, iar beneficiile pe care le poți avea sunt atât la nivel mental, emoțional, cât și profesional – imaginează-ți ce network puternic vei avea și cum tot mai mulți oameni din viața ta vor afla ce faci, la ce lucrezi și care îți sunt provocările.
Pentru că toamna aduce cu ea multă schimbare, te încurajăm să încerci micro obiceiuri tocmai pentru a-ți păstra energia, dar și pentru a-ți exersa constant mușchiul obișnuințelor.
Publicat prima dată în Newsletterul LEADERS #139.
Photo by Content Pixie on Unsplash