Articol preluat din Newsletterul din data de 20 noiembrie 2018

Cât de des simți teama de eșec? Și cât de des ai realizat că propria noastră teamă de eșec ne poate ține înapoi? Nu vrem să greșim. Nu vrem să facem lucrurile greșit și alții să ne poată vedea.

Când ne arătăm slăbiciunile de multe ori considerăm că trecem printr-un tip de înfrângere, și totuși, arta, unul dintre lucrurile pe care le apreciem pentru că este atât de vie, este despre a dezvălui vulnerabilitatea, despre curajul de a permite celorlalți să vadă în interior, în spatele armurii construite.

Încă de când suntem copii suntem obișnuiți să cerem permisiune: le cerem părinților, profesorilor și în general adulților din viața noastră. Când devenim la rândul nostru adulți, solicităm permisiunea șefilor, autorităților din viața noastră. Mintea noastră este astfel condiționată să ceară permisiunea, iar pentru a ne putea da voie să greșim primul lucru important care trebuie făcut este să fim stăpânii propriilor decizii. Astfel, responsabilitatea experiențelor noastre de viață ne revine în totalitate și nu va exista un spațiu pentru vină sau scuze.

De cele mai multe ori nu ne lăsăm să greșim din cauza modului în care ne-am configurat ideea de succes, iar succesul este pur subiectiv.

Succesul poate fi tradus în două moduri diferite: obiective bazate pe comportamente și obiective bazate pe rezultate. Spre exemplu, poți alege să-ți definești leadershipul stabilindu-ți obiective bazate pe rezultate (venituri, proiecte reușite, cât de numeroasă este echipa pe care o conduci), sau poți alege varianta bazată pe comportamente (responsabilitate față de obiective și echipă), lucruri care vor conduce mai târziu către rezultatele dorite.

Există o diferență semnificativă între a greși și a-ți da voie să greșești. Este vorba despre modul în care te poziționezi față de eșec și succes, fără a le vedea condiționându-se unul față de celălalt. Este și o chestiune de limbaj……definiția eșecului nu are nicio referință la învățare, dezvoltare, iar asta ne face să vrem să fim departe de el.

Provocarea noastră pentru tine este doar pentru săptămâna asta, și este un test pe care ni-l asumăm și noi. Îți vei da voie să greșești?