Învățarea este un proces prin care acumulăm cunoștințe sau abilități prin studiu sau experiențe, este de când lumea și va exista mereu. Oricine poate să învețe: oameni, animale, inteligența artificială, chiar există dovezi științifice de procese de învățare întâlnite la plante.
Deși începem să învățăm încă de înainte de a ne naște, asociem de multe ori învățarea cu școala: momentul în care suntem organizați în grupuri omogene de vârste, suntem evaluați pe baza unor standarde (note) și parcurgem aceeași materie indiferent de cine suntem.
Având parte de astfel de experiențe ajungem în punctul în care….nu ne mai place să învățăm.
În cadrul unui proces de interviuri realizat cu peste 60 de elevi din mediul rural, în conversațiile purtate cu elevii am descoperit că există o împărțire clară: cei cu rezultate bune la școală care verbalizau elemente de tipul îmi place să învăț, îmi place să am note mari, și cei care nu excelau în sistemul de învățământ formal și care declarau cu resemnare că nu le place să învețe. Stând de vorbă cu ei, am putut descoperi multe elemente comune, indiferent de categoria în care se aflau: toți aveau hobby-uri, fiecare dintre ei avea o lume despre care era pasionat, în care investea timp și energie …așadar învăța.
Învățarea – un proces și nu o destinație
Putem spune cu ușurință că învățăm chiar și atunci când refuzăm să citim cursurile, când amânăm acea carte pentru că găsim ceva mai interesant de făcut. Dacă reușim să ne deschidem toate simțurile vom fi capabili să învățăm multe lucruri despre noi în aceste momente.
Dacă privim învățarea ca pe un proces natural ci nu ca pe un obiectiv în sine, vom reuși să ne găsim propriile metode de a asimila informații și cunoștințe și de a ni le organiza.
La fel ca evoluția, învățarea are propriul mod de a acționa: este inteligentă, celulele comunică între ele și se adaptează schimbărilor din mediul înconjurător. Astfel, în acest proces, un rol foarte important îl au autonomia și capacitatea de autoorganizare.
Dacă privim învățarea ca orice proces natural, firesc, autonom, care ne ghidează pe tot parcursul vieții, vom deveni conștienți că tuturor ne place învățarea, pentru că o facem tot timpul.
Drumul către rezultat trece printr-o….profeție
Dar ce se întâmplă cu cei cărora chiar le place învățarea? Putem oare să le negăm legătura directă dintre rezultate și emoțiile asociate procesului formal de învățare?
Cred că aici putem identifica efectul Pygmalion, sau Rosenthal, care îi determină această legătură. Efectul poartă numele lui Pygmalion, un personaj mitologic cipriot, un sculptor care s-a îndrăgostit iremediabil de creația lui: o femeie de fildeș căreia Zeița Afrodita i-a dat viață.
Prin acest efect iau naștere profețiile auto-împlinite și anume: dacă cei din jurul tău proiectează asupra tă că ești un student exemplar, că ai capacități mult mai dezvoltate decât cei din jurul tău atunci vei ajunge să te ridici la înălțimea așteptărilor lor.
Astfel, dacă te afli în categoria studenților cărora le place să învețe, cel mai probabil cei din jurul tău se așteaptă ca tu să fii bun și să ai rezultate.
Plăcerea învățării o putem câștiga dacă ne lăsăm Inspirați de natură, privind totul ca pe un proces de învățare organic: acceptarea schimbării, o lecție pe care natura ne-o oferă cu fiecare anotimp, inovația și spargerea barierelor de orice tip pe care păsările ni le-au inspirat cu zborul lor, importanța comunităților și puterea colectivă care pentru albine și furnici este un stil de viață.
Pentru că dacă îi vom întreba pe toți cei mai sus menționați, cui îi place să învețe, probabil că răspunsul ar fi: tuturor.
