Sari la conținut
3. Factor recurent: Imigrația
Am căutat factorii recurenți, anume factorii care și în diferite contexte continuă să aibă un impact pozitiv. Imigrația apare a fi un factor cheie în devenirea Elveției, ‘Elveția’. Axistă o recurență în venirea refugiaților, a elitelor intelectuale sau economice sau a populației ‘nedorite’ a Europei în Elveția. Din secolul XVI-lea până în anii 1990 Elveția ajunge să găzduiască refugiații și fugarii din diferitele regime absolutiste europene iar apoi imigrația este masivă de pe alte continente. Această infuzie de capital uman, de multe ori educat și cu bani, e un ingredient cheie pentru Elveția, transformându-se în forță de muncă, capital economic, internaționalizarea legăturilor. Imigrația contribuie și la diversitatea Elveției și la împrospătarea ecosistemului elvețian: păstrarea valorilor liberale, democratice, a diversității și a neutralității. Elitele economice și intelectuale europene au fost de asemenea printre fugari și au contribuit la bunăstarea și dezvoltarea țării.
Din secolul al XVI-lea până în al XVIII-lea au fost valuri de imigrație, incluzând și imigrația hughenoților care au căutat refugiu temporar în Geneva. Hughenoții erau oameni cu bunăstare și cu bune abilități în comerț. Dezvoltarea industriei ceasurilor în Elveția a început cu ei, în Geneva. Mult mai târziu, când industria pare să decadă în fața concurenței,mai ales cea japozenă, un imigrant libanez o salvează creând marca Swatch. Refugiații politici din monarhiile absolutiste europene ajung în Elveția și printre ei sunt și profesori din Germania care ajută la construirea universităților elvețiene. De-a lungul secolelor XIX-XX Elveția ajunge țară de destinație pentru gânditorii liberi, democrați și socialiști. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Elveția ajunge o destinație clasică a imigrației și din nevoia de forță de muncă. Lenin însuși a plecat din Elveția să pornească revoluția în Rusia (Am fost pe străduța din Zurich unde Lenin și Tristan Tzara – alt refugiat, evreu de-al nostru cofondator al mișcării dadaiste, au locuit, visavis.). Germanii au un exod masiv în Elveția și continuă să emigreze până în 1960.
Faptul că Elveția este un loc de refugiu pentru elitele economice este în intimă legătură cu transformarea ei într-un centru financiar internațional, industrializare și de comerț.
Primul război mondial și anii imediat următori înseamnă pentru Elveția și o imigrație puternică de populație evreiască iar în cursul celui de-al doilea război mondial evreii caută iar refugiu în Elveția. Din nefericire, cercetările din anii 1990 arată că doar cei cu bunăstare au fost primiți.
Până în anii 1960 Elveția e o țară clasică de imigrație pentru germani, francezi și italieni. În a doua jumătate a secolului al XX-lea în Elveția ajung este-europenii care se refugiau de regimul comunist și comercianții egipteni de bumbac care au părăsit Cairo când colonelul Nasser a preluat puterea.
Se argumentează că și în prezent că Elveția datorează mult din inovare și antreprenoriat capitalului uman și finanicar din afara țării.
În anii 1990 imigranții provin de pe alte continente șiîncă studiile și datele nu sunt concludente despre contribuția lor la dezvoltarea economică, fiind încă subiect de dispută politică și radicalizare.
3. Facilitatori
Dezvoltarea sectorului financiar – a doua revoluție industrială
Lipsa unei bănci centrale și secretul bancar
Elveția are 1% din populația lumii și gestionează 1/3 din bunăstarea privată a globului. Există opinii divergente în privința importanței secretului bancar pentru dezvoltarea industriei financiare în Elveția. Cea potrivit căreia secretul bancar a fost creat pentru a proteja averile evreilor de naziști a fost infirmată de cercetările recente. Mitul, despre care se spune ca a fost inventat de bancherii elvețieni, încă subzistă și a creat imaginea unei Elveții cu față umană. Cel opus, potrivit căreia secretul bancar portretizează Elveția ca fiind imorală și ipocrită vorbește despre secretul bancar ce a îmbogățit Elveția de pe urma nereturnării averilor evreilor dar și a protejării averilor naziștilor care de asemenea ar fi fost beneficiari ai secretului bancar. Chiar dacă sâmbure de adevăr există, este extrem de limitată relevanța subiectului pentru studiul de față căci succesul Elveției începe mult înainte la sfârșit de secol XIX și industria financiară nu e singura în care Elveția excelează.
Studiile argumentează că ridicarea taxelor și instabilitatea din alte țări sunt factorul cheie care, alături de profesionalizarea tot mai crescută a băncilor elvețiene, transformă industria financiară,în timp, într-una de succes. (Spre exemplu, în Franța taxele cresc de la 2% în 1914 la 62,5% în 1920 și 90% în 1924 iar cele de moștenire la 38% ceea ce duce la transferuri de bunuri din Franța în Elveția cu valoare între 6 și 8 milioane în franci elvețieni). Diverse fonduri în valută au ajutat Elveția să joace un rol important pe piața de capital și ca împrumut pentru diverse guverne. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Elveția a fost una dintre puținele țări care nu a impus schimbul valutar sau controale.
Dezvoltarea industriei turismului
Diversitatea lingvistică (germana, franceza și italiana) și faptul că lajoritatea elvețienilor vorbesc 3 limbi a contribuit la dezvoltarea turismului.
Dezvoltarea industriilor.
Lipsa patentului
Expansiunea produselor elvețiene la sfârșit de secol 19 și până în 1907 se datorează și absenței unei legi a patentării. Elveția e văzută ca un ‘free-rider’ , având ‘o practică a tâlhăriei’ și a ‘parazitismului’ unde antreprenorii elvețieni nu suportă costurile pentru dezvoltarea industriei de procesare a mâncării, a chimicalelor și industria ingineriei.
În loc de concluzie. Cum înțelegem rolul imigrației și a ecosistemului în dezvoltarea industriilor?
Dezvoltarea industriilor ingineriei, textilelor, ceasurilor și alimentară/chimică datează din sec. XIX. Sunt industrii care au s-au consolidat datorită ecosistemului elvețian.
Nestle e din Frankfurt, Maggi e Italian, studiile de istorie a industriei ceasurilor discută despre contribuția hughenoților și polonezilor apoi a lui Hayek de origine libanez care lansează Swatch și salvează industria, Davidoff este evreu rus, cel care inventează vitamina C sintetică este polonez, Reichstein, și tot polonez cel care creează Valium. Și totuși, mulți imigranți elvețieni își găsesc succesul în afara țării (Ritz, Chevrolet) iar Einstein, Erasmus, Rousseau sau Bakunin nu și-au găsit succesul acolo. De accea nu spunem că imigrația este factorul de succes atâta timp cât exist ‘excepții’ (iar excepțiile nu confirma regula) ci catalizatorul ecosistemului elvețian.
