fbpx
Caută
Ne propunem însă o serie de filtre / întrebări cheie care să ne ajute în primul rând DACĂ și DE CE ar fi cazul să renunțăm.

Punct și de la capăt

În curând vine primăvara oficial – avem parte de preview-uri cu fiecare zi călduroasă care ne surprinde printre fulgii de zăpadă, iar primăvara este mereu un moment bun pentru o curățenie generală. Nu vorbim despre planurile pe care le avem fiecare dintre noi în casele care s-au transformat în ultimul an și în birouri, terase, restaurante, studiouri sau săli destinate cursurilor online. Vrem să ne uităm la comportamentele și obiceiurile la care ne tot propunem să renunțăm și la activitățile pe care poate le facem din inerție pentru că nu am avut motivația necesară.

Suntem adesea expuși la filozofii de viață precum “să nu renunți niciodată”, la ideea că perseverența și consistența acțiunilor noastre ne vor determina succesul însă atunci când rezultatul unor acțiuni sau comportamente “ne iese pe minus” aceste modele pot fi dăunătoare. Deși recunoaștem cu greu în fața celorlalți știm cu siguranță când și la ce ar trebui să renunțăm: încadrăm aici acele activități și comportamente care ne încarcă cu emoții precum frustrare, nervozitate, care ne fac să ne simțim anxioși și tocmai din acest motiv le amânăm cât de mult putem, obiceiuri care ne  dăunează inclusiv sănătății fizice.  Discuția despre CUM renunțăm este una suficient de personală și credem că fiecare dintre noi își va identifica propriile mecanisme. Ne propunem însă o serie de filtre / întrebări cheie care să ne ajute în primul rând DACĂ și DE CE ar fi cazul să renunțăm. 

  1. De ce ai început și cu ce poți înlocui?

Putem începe prin a înțelege “de ce” am dezvoltat aceste obiceiuri / comportamente și dacă acest “de ce” mai este valabil pentru noi acum, dacă se aliniază cu dorințele, misiunea și ceea ce ne propunem pentru viitor. 

Dacă descoperim că nu mai există această potrivire atunci un prim pas ar fi să găsim un înlocuitor. Pentru că o schimbare într-un sens pozitiv este întotdeauna mai ușor de gestionat decât o renunțare completă urmată de un spațiu gol pe care, dacă nu îți planifici ceva în schimb, probabil îl vei înlocui tot cu ceva nepotrivit. 

  1. Este momentul potrivit? 

Un filtru pentru a decide dacă este nevoie de schimbare poate veni sub forma unei analize a vieții și momentului în care te afli. Cât de multe alte lucruri se schimbă în viața ta acum?  Cât de pregătit ești pentru a gestiona o schimbare din interior și mai ales de ce simți că acum este momentul potrivit? Poate că motivația de a face această schimbare vine dintr-o resursă externă, iar în  momentul în care aceasta dispare o să dispară și energia pentru a susține schimbarea pe care ți-o dorești.

  1. Faci o schimbare gândindu-te că vrei să devii altcineva?

Dacă acesta este unul dintre triggere atunci s-ar putea să fii dezamăgit. Schimbările de comportament nu-ți modelează personalitatea pentru că e foarte posibil ca prin acestea să revii de fapt la o versiune anterioară a ta – este foarte puțin probabil să vrei să schimbi comportamente pe care le-ai avut toată viața.  Astfel, a renunța la ceva din viața ta poate să aducă o schimbare pe care să o conștientizezi doar tu, care să fie exact ceea ce trebuie dar nu neapărat așa cum te așteptai să fie. 

  1. Cum arată viitorul după această schimbare?

    S-ar putea să ai senzația că pe termen scurt schimbarea nu merită, că ecuația o să-ți dea poate și mai mult pe minus după tot efortul, iar în aceste momente este bine să apelezi la imaginație și să-ți creionezi viitorul pe un termen mai mare. Cum faci asta? Gândește-te dacă viața ta de zi cu zi va deveni mai bună, dacă vei scăpa de acele situații în care ești copleșit de emoțiile negative, dacă munca și relațiile se vor îmbunătăți în viitor? Uneori senzația pe care o vom avea când renunțăm la ceva nu va fi una plăcută – mai ales atunci când sacrificăm o bucurie / o rutină din momentul prezent pentru un viitor mai bun. Cu toate acestea, analiza asta s-ar putea să-ți arate un viitor nou, diferit, mai apropiat de cine ești tu și cine vrei să fii.

Este foarte posibil ca atunci când vei trece prin cele patru puncte de mai sus să ai tendința să te judeci pentru anumite decizii pe care le-ai luat care te-au dus în acest punct, sau pur și simplu să devină totul atât de clar încât să-ți pui întrebarea de ce nu am făcut asta până acum? Schimbarea unui obicei sau a unui comportament, renunțarea la o parte din tine necesită foarte mult timp și efort, iar faptul că nu ai făcut asta până acum nu este o dovadă de slăbiciune. Gândește-te așa: toate experiențele prin care ai trecut până acum, chiar și cele în care ai ieșit pe minus au contribuit la cine ești tu astăzi și la curajul pe care îl demonstrezi prin schimbarea pe care vrei să o faci. 

Publicat prima oară în Newsletterul LEADERS #152.

Photo by Daria Nepriakhina on Unsplash

Articole similare

Operațiunea REINVENTARE

Metode dovedite științific prin care te poți reinventa, acțiuni concrete care te ajută să-ți găsești noi repere despre cine vrei să fii:

Iar neprevăzutul?

Nu cred că am trăit până acum perioade atât de schimbătoare. Astăzi știm ceva, mergem pe un scenariu, mâine se poate schimba totul. A început, oficial, școala. Dar pare un

Ciclul schimbării

Ce este nou astăzi în viața ta? Cât de multe lucruri sunt diferite astăzi față de ieri, dar dacă ne gândim la ultimele trei săptămâni, și chiar trei luni? Dacă

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Email(Required)
Hidden
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.