Sari la conținut
Cât am fost copil ţineam mereu un pistol de jucărie în mână. Am avut și noroc de părinţi extraordinari. Cât de nebun să fii ca părinte să-ţi dai copilul la tir sportiv că îi place lui? Întotdeauna m-au susţinut indiferent de cât de dementă a fost direcţia. Este incredibil să ai susţinerea asta. Ai mei sunt profesori, nu am avut susţinere materială, dar cea morală a fost cea mai importantă.
Copilaria, sportul de performanţă și primul vis
De pe la 13 – 14 ani, am intrat în lotul naţional de tir sportiv. La 15 ani am avut prima deplasare, la Atena, în anul 2000 am luat locul IV, la o centime de podium, și am suferit foarte mult. Mergeam cu tramvaiul 41 din Crângași până la Steaua, sau la Băneasa, la antrenament. Mergeam prin pădure, patru kilometri, pe jos, dar nu-i simţeam. Era superb, un vis, liniște. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea.
Ce nu te învaţă sportul? Fără sport suntem morţi. De-asta suntem așa de bolnavi, ca societate, fiindcă sportul te învaţă anumite abilităţi: cea de a lucra tu cu tine, te învaţă ambiţie, te învaţă să înveţi să pierzi. Te învaţă să ai obiective. De la vârsta de 10 ani am știut că exist ca să devin campion olimpic. Toţi sportivii – cu asta sunt crescuţi. Faci două antrenamente pe zi. Pentru ce? Să auzi imnul la Olimpiadă, era tot ce puteai să primești, nu contau banii și nimic altceva.
IT, marketing
Aveam 19 ani când m-am angajat la un internet service provider; făceam marketing și vânzări în zona Crângași, mă ocupam de contracte noi.
Calculatoarele, IT-ul, gaming-ul, programarea au fost întotdeauna parte din mine, ca pentru mai toţi din generaţia mea. Am crescut cu bucuria de a ne schimba plăcile de video.
Sunt un om care învaţă din experienţe.
Eram în timpul facultăţii la ASE și voiam să lucrez. În timpul studenţiei știam că facultăţile nu pot livra nimic și că doar am nevoie de diplomă. A fost o luptă cu sistemul pentru că a trebuit să mă integrez în el. Simt că sistemul educaţional mi-a pus 18 ani de pietre în spate, nu m-a învăţat nimic. Acum sistemele de învăţământ te învaţă igiena de knowledge și te ajută să te integrezi social. În rest, îţi omoară individualitatea, dacă stau 30 de studenţi într-o parte și un profesor în alta și acela spune „trebuie să gândiţi ca mine”, în momentul ăla, celui mai mic i se imprimă ideea că nu poate crea universul din jurul lui, că îi este dat.
Există un grup de oameni care nu pot învăţa prin teorie sau prin experienţele altora. Dacă ei nu trec prin ceva, nu au cum să înţeleagă. Ăștia sunt oamenii care învaţă din greșeli și învaţă foarte bine. Așa sunt și eu.
Perspective diferite de gândire
Când lucram pe o poziţie de junior în marketing la Ursus, compania m-a trimis la Leaders Academy. Pe atunci eram destul de matur să trec la următorul pas în companie, dar oamenii din jur nu-mi vedeau potenţialul și eram frustrat. Și oportunitatea programului m-a ajutat extrem de mult.
Semnul maturităţii e când începi să accepţi păreri care nu sunt ale tale
M-a ajutat interacţiunea cu oameni din program care nu erau din business-ul meu, erau din părţi diferite, și am văzut perspective diferite de gândire. M-a ajutat să văd, să simt cum o problemă e gândită de oameni din unghiuri total diferite. Până atunci puneam bariere părerilor care nu veneau din unghiul meu. Și semnul maturităţii e când începi să accepţi păreri care nu sunt ale tale.
Înainte voiam ca totul să treacă prin mine, să mă asigur de fiecare element, nu la cel mai înalt standard, la demenţă chiar, mă gândeam la lucruri din organizarea unui eveniment, spre exemplu, la care nimeni nu se gândea.
La un moment dat, m-am gândit să construiesc sisteme în care să îi pun pe alţii în poziţii de putere. Chiar e bine să nu iasă toate lucrurile cum le văd eu, nu înseamnă că dacă nu sunt ca ale mele, soluţiile altora sunt proaste. A fost un proces, n-a fost doar experienţa Leaders, dar aceasta a adăugat o cărămidă să înţeleg că diversitatea ajută.
Ce a fost interesant la Grolsch, unde am lucrat ca Brand Manager, e că am construit, împreună cu echipa, un nou model de a face marketing, acela în care rolul marketing-ului nu mai e de advertising sau de a crea brand-ul unui produs, ci adaugă în sine plus valoare produsului iniţial.
Propria agenţie
De câteva luni am vrut să fac un reset overall, am zis că, dacă nu încerc acum să-mi fac propria agenţie, nu o să încerc niciodată. The Temple, agenţia mea, este exact ce mi-a lipsit când am fost Brand Manager. O să fie o agenţie care lansează un concept nou, human marketing. Vrem să folosim marketing-ul nu ca un canal de comunicare pentru branduri, ci ca o platformă de utilitate pentru oameni.
În loc să plătesc sute de mii de euro pentru spaţiu media, mai bine investesc în a crea experienţe, evenimente, site-uri de utilitate, aplicaţii mobile, care să fie utile. Vreau să am un hub de freelanceri, tineri motivaţi care să aducă valoare în tot ceea ce fac, nu vreau oameni plictisiţi și frustraţi că viaţa lor creativă nu e ceea ce pare.
Poţi să ai absolut tot ce-ţi dorești. Am slăbit 40 de kg, m-am îngrășat 30 înapoi, am slăbit 35 apoi. Întrebarea este „cât de mult îţi dorești?”. Dacă învăţăm să ne dorim, vom avea tot ce vrem. Ce înseamnă să-ţi dorești? E ca atunci când, dacă ţi-ai pune o pungă pe cap și ai strânge-o – ai rămâne fără aer. În momentul în care dorești ceva atât de mult pe cât îţi dorești să respiri, acela este doritul absolut. Dorinţa va învinge toată firea, toată existenţa, tot ce faci. Eu tot timpul mi-am dorit ceva, la început mi-am dorit să devin campion olimpic, nu am devenit niciodată, dar mi-am dorit asta.
Desire fuels everything.
