E marți seară și in biroul de pe Mihai Eminescu pășește cu hotărâre o tânără de 23 de ani. E studentă în anul patru la medicină generală și de data asta “s-au aliniat astrele” să poată participa la Leaders. “Am niște idei de proiecte și am nevoie de voi ca să le pun practică. Vreau să fac cercetare pentru că am descoperit o proteină care vindecă verucile, dar nu știu de unde să încep.” Și aceiași determinare am văzut-o desfăsurându-se iar si iar, în cele câteva zile de interviuri. Studenți la Politehnică care câștigă competiții de idei de afaceri în tehnologie sau programează mașini care învață, tineri care construiesc case ecologice, absolvenți de matematică care fondează ei școala în care vor să predea, medici prieteni cu inovația.
Pe cât de diferite au fost persoanele pe care le-am întâlnit de partea cealalată a mesei, pe atât de evidente au fost asemănările. Uneori aveam chiar impresia că primesc pe furiș același text. Fără prea multă procesare a datelor, vă las mai jos ideile principale pe care le-am desprins.
1. Dezvoltare multidisciplinară
Un lucru e cert pentru studenții de azi – în viitor roboții vor fi principala mână de muncă, așa că fie îi programează chiar ei, fie înveță să îi folosească și cum să le facă concurență. Toți tinerii pe care i-am întâlnit mi-au spus că nu e suficient să știi bine un domeniu, că vor să profite de perioada asta în care au cea mai multă energie și până la 30 de ani sâ învețe lucruri din cât mai multe arii. Nu au un răspuns la întrebarea de ce, dar vor să știe din toate câte puțin. “Mi-am ales radiologie pentru că mi s-a părut cea mai tehnologizată latura a medicinei și visez ca într-o zi să găsesc o nouă metodă de fotografiere în domeniu”, mi-a povestit un medic rezident care lucrează la vreo cinci proiecte în paralel. Locuiește încă în cămin și acum a luat “niște bani, puțini, vreo 40.000 de euro, pentru a dezvolta un proiect de inventică.”
2. Surse de venit pasiv
Dacă îî întrebi care e visul lor, tinerii României se văd pensionari precoce, doar că pensia nu e “plătită” de stat și nici de vreo companie privată. Ei își dedică prezentul și lucrează cu intensitate la a-și asigura surse de venit pentru care să nu mai facă vreun efort în viitor, ori își doresc să muncească acum în domenii foarte bine plătite, care să le genereze suficienși Â()bani și pentru viitor. Iar apoi, pe la treizeci și puțin de ani, hai poate 40, să se dedice familiei, hobby-urilor și cauzelor sociale.
3. Ajutorare
– Ce știi despre tine?
– Că vreau să lucrez cu oamenii și că vreau să ajut. Vreau să construiesc o școală pentru copiii fără posibilități materiale și să predau.
Cam așa decurgeau interviurile. A ajuta probabil că a fost cel mai repetat verb pe care l-am auzit. Fie că vorbeam cu IT-isti, lingviști, farmaciști, profesori, ori tineri antreprenori, cu toții își doreau să ajute. Este un rol pe care aceste generații simt că îl au în această lume, apropo de faimoasă replică a lui Mark Twain, cum că există două momente importante în viața unui om – ziua în care se naște și ziua în care își dă seama de ce.
4. Libertate
Pe cât de dispuși sunt să lucreze voluntar, uneori mai multe ore pe zi decât la un job, pe atât de stricți sunt atunci când vine vorba de program fix și lucrat exclusiv de la birou. Ce mi s-a parut și mai interesant este faptul că această liberate de acțiune nu se aplică deloc atunci când vine vorba de felul în care lucrează și cum se raportează la ierarhii. Ligi peste ligi, organizații care se supun altora, proceduri mai ceva ca în corporație, how to pentru orice, iar acolo unde nu există procedură, blocaj total.
5. Banii – subiect tabu
Un singur intervievat ne-a mărturisit, jenat ce-i drept, că pentru el e foarte important să câștige bine, să își permită lucrurile la care visează. Altul a menționat banii fugitiv, iar apoi și-a cerut scuze. Cu toate astea, când i-am rugat să spună o suma de bani pe care chiar ar fi fericiți să o primească lunar, au spus 2000 euro. Le-am dublat suma și i-am întrebat pentru ce job ar plăti ca să îl facă. Și toți au ales job-ul pe care îl fac deja sau intenționează să îl facă. Ceea ce demonstrează că fac deja ceea ce le place cu adevărat. Nu se întreabă însă cât generează munca lor și tocmai d-asta nu se jenează deloc să ceară o anumită sumă, că doar banii nu sunt importanți.
In biroul de pe Mihai Eminescu s-a așternut liniștea când tânăra care părea că știe exact unde a venit și de ce, a aflat că s-a înscris într-un program care durează 6 luni și costă 750 de euro. Nu a citit exact, recunoaște cu dezinvoltură, a zis că vine și află detalii la interviu. Se grăbea când a completat formularul. Am întrebat-o spre ce gonește cu așa viteză și iar s-a așternut liniștea. Nu a avut timp și răbdare să se gândească la asta. Vede ea când ajunge.
Aceste interviuri au avut loc în cadrul procesului de selecție pentru porgramul LEADERS Experience, primul accelerator de experiențe din România. După o pauză de vreo doi ani, după vreo 10 în care am avut șansa să intervievez căteva mii de tineri români de elită din diverse domenii, mi s-a ivit ocazia să am aceste întâlniri și am simțit că am șansa să îî fac o radiografie viitorului. Sper să vă ajute si pe voi, dacă nu să vă imaginați România peste câțiva ani, cel puțin să îi înțelegeți mai bine pe acești tineri.
