Suntem Fundația LEADERS – de 20 de ani implementăm programe de leadership care au ajuns la peste 28 000 de beneficiari direcți, în peste 40 de orașe din România, toate aceste lucruri fiind posibile prin intermediul muncii unei echipe care crede în forța tinerilor educați, siguri pe ei și cu dorință de a face lucrurile bine.
Ne mândrim cu echipa noastră, care are o expertiză vastă și dovedită în domenii precum: project management, dezvoltare de programe educaționale, marketing și comunicare, training, sponsorship management sau client service. Dacă vrei să înveți tot ce se poate din aceste domenii și nu numai, dacă vrei să întâlnești tineri cu potențial din toate colțurile țării și să cunoști liderii care dau forță comunităților și tării în care trăiesc, atunci hai alături de noi!
Căutăm un student care vrea să învețe să facă lucruri pe bune și să experimenteze lucrul într-un mediu dinamic, care nu te lasă niciodată să te plictisești sau să te oprești din creștere și dezvoltare. Dacă îți place cum sună până aici, află că vei lucra alături de colegul nostru Robert (Project Manager LEADERS Experience) pentru implementarea LEADERS Experience – prima școală de leadership din România și, de asemenea, prima inițiativă de tip accelerator de experiențe apărută în țara noastră în anul 2007, atunci când Fundația LEADERS a implementat programul pentru prima dată.
LEADERS Experience este destinat tuturor studenților, tinerilor manageri și antreprenorilor cu vârste de până în 25 de ani, iar curricula și design-ul de învățare provoacă participanții să treacă la acțiune prin intermediul unor exerciții reale și training-uri aplicate realității din România, simulări de business supervizate de antreprenori cu experiență, crearea și implementarea unor proiecte sociale 100% reale, provocări de auto-depășire și de lucru efectiv în comunitatea lor, toate acestea fiind sub mentoratul continuu al trainerilor cu experiență și sub influența inspirațională a oamenilor-model cu care participanții noștri au ocazia să intre în dialog prin intermediul cadrului non-formal pe care îl facilităm.
Iată cum va arăta viața ta în echipa LEADERS:
Responsabilități
• Dacă ți se întâmplă des să mergi la un eveniment și să îți faci în gând o listă cu lucrurile pe care le-ai îmbunătăți la organizare, aici vei avea ocazia să te ocupi de activitățiile logistice și administrative ce țin de desfășurarea programului, precum aranjarea sălilor de evenimente, distribuirea materialelor de promovare în locațiile vizate, vei pregăti materialele participanților până la cel mai mic detaliu, învățând event management pe bune.
• Îți vei perfecționa abilitățile de research, contribuind la găsirea celor mai buni parteneri sau la găsirea sălilor perfecte pentru program.
• Vei contribui la implementarea campaniei de promovare a programului. Astfel, vei putea vedea cum se desfășoară o campanie de comunicare complexă și de lungă durată, putând să descoperi și să practici domenii precum: digital, social media sau PR.
• Îți vei dezvolta abilitățile de vânzări și negociere. Da, vei avea oportunitatea să dezvolți parteneriate încă din prima zi, pentru că ne dorim ca procesul tău de învățare să fie unul accelerat și divers.
• Îți vei antrena skill-urile de comunicare, menținând legătura cu participanții, partenerii (media & universitari) și trainerii care vor fi parte din program.
• Vei călători alături de echipa LEADERS peste tot prin țară, atât în etapa de promovare a programului, cât și în etapa de implementare.
Beneficii
• Contract de voluntariat pe toată perioada petrecută alături de Fundația LEADERS. De asemenea, dacă facem treabă bună împreună, vom putea prelungi colaborarea și sub alte forme.
• Nu ai program fix. Îți adaptezi agenda de lucru astfel încât să îmbini dezvoltarea cu viața personală;
• Vei avea parte de un cadru deschis de învățare, care se pliază pe nevoile tale;
• Vei avea ocazia să cunoști și să faci networking cu o mulțime de oameni-resursă: traineri, antreprenori, absolvenți din comunitatea LEADERS care vor contribui la dezvoltarea ta;
• Acces la evenimentele cu circuit închis LEADERS și invitații la evenimentele partenerilor; (ex. TEDx, RADAR, Awake Festival)
• Vei călători alături de echipa LEADERS în toată țara și vei cunoaște tineri care vor să facă o schimbare;
• O echipă faină, un laptop. Vei găsi adeseori ceva dulce adus de colegi la birou, ne plac fructele și cafeaua;
• Avantajele zonei: la parter poți râde la Club 99, faci 6’ până la Ștefan cel Mare și 8’ până la Romană, găsești legume și fructe proaspete la Gemeni și poți lucra în Spania…Piața Spania.
• Experiența îți va testa abilitățile de leadership și management, la sfârșit putând să te mândrești că ai organizat unul dintre cele mai complexe programe de educație nonformală pentru tineri din România.
Dacă ți-am făcut ochii să sclipească, dă-ne de veste la robert.topar[email protected] până vineri (6 decembrie) și hai să ne cunoaștem!